Femeile s-au impus cu dificultate în domeniul literaturii. S-ar putea spune că abia în secolul XX au început să fie privite cu alți ochi și au fost lăsate să scrie în liniște – deși, împreună cu voi, am mai discutat, de exemplu, despre opțiunea unor scriitoare de a alege pseudonime sau a se semna cu inițiale pentru a fi luate în serios. În ciuda problemelor de receptare și, implicit, a prejudecăților, în lume există autoare atât de faine încât nu le putem rata. La început de martie, avem un motiv în plus să nu le ocolim: un raft dedicat femeilor care ne fac din cuvinte cu 20% reducere la Cărturești - în librării sau online.
Dacă în februarie, lună dominată de Cupidon, deopotrivă domnii și doamnele și-au făcut antrenamentul în a dărui cadouri partenerei sau partenerului, știm cu toții că, din fericire pentru ele, în luna martie doar domnii fac joc de glezne și centrează doamnelor mici atenții. Până pe 8 martie (inclusiv), dacă părțile masculine ne ascultă sfatul, pot achiziționa cărți minunate din raftul Femeia la carte cu 20% reducere de la Cărturești. Și, pentru că tot sunt acolo, își pot lua și pentru ei din banii economisiți, nu-i așa?
Librarii Cărturești au selectat cărți una și una, scrise de autoare premiate internațional cu Nobel, Booker Prize, Pulitzer sau Goncourt sau recunoscute de către cititorii lor din toată lumea. Personal, mie mi-au surâs multe volume adune pe raft, dintre care le amintesc pe următoarele zece: Caietul Mayei, de Isabel Allende, Valurile pământului, de Anuradha Roy, Dansatoarea lui Degas, de Kathryn Wagner, Ultima fugară, de Tracy Chevalier, Fetițele – Rude sărmane, de Ludmila Ulițkaia, Sexagenara și tânărul, de Nora Iuga, Întâlnire cu viața, de Cecelia Ahern, Emma de Jane Austen, Vânătăi pe suflet, de Francoise Sagan, Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir.
Mai mult decât atât, dacă faceți comandă online primiți, pe lângă reducerea amintită, și un mărțișor ca la carte, realizat de designerul ROD Maria Surducan.
Așadar, la începutul lunii martie, citiți și dăruiți cărți la prețuri speciale scrise de autoare faine!
- Care e cea mai bună carte scrisă de un autor român, apărută în 2013? Votează și câștigă vouchere la Cărturești!
- Cuvinte nemaiauzite, în ilustrații pe care nu le uiți ușor
- Cartile care nu ne plac dar pe care le citim
- La început de an, promoții și un voucher în valoare de 100 de euro la Cărturești
- Cadouri și reduceri la Cărturești pentru îndrăgostiții de cărți
- Parteneriatul Cărturești – Bookaholic și 15% reducere pentru voi la cărți
The post Cărțile femeilor care ne fac din cuvinte la prețuri speciale la Cărturești appeared first on Bookaholic.