De la Grand Budapest Hotel, la Mitteleuropa din cărţi

The Grand Budapest Hotel a ajuns şi la noi şi Wes Anderson a mai făcut o fundă lucioasă peste o poveste în care se joacă, ştim deja cum, cu amestecul tipic de kitsch, nostalgie, umor (negru) şi dantelă veche, milimetric recondiţionată, cum îi place lui.

De data asta, Wes Anderson îşi ia jucăriile din cufărul care dă pe dinafară al unei Mitteleurope pe care o inventează, ca de obicei, comic, puţin parodic, un pic nostalgic şi un pic naiv, voit naiv. Ca într-o joacă de copii cu privire îndrăgostită, de copii care văd şi decupează imagini frumoase-lucioase. Ştiţi cum face el.

Mă rog, de la toată frişca şi sideful din bric-à-brac-ul pe care îl reasamblează (comic, dar parcă nu atît de comic ca altă dată) Anderson în The Grand Budapest Hotel, mi-a revenit cheful să scotocesc printre cărţi după nişte imagini ale Europei la care face referinţă, de care s-a lăsat sedus, în filmul ăsta.

Sursa

Bine, el e sedus de o imagine pe care şi-o confecţionează bricolând şi fantasmînd confortabil şi parodic; e o variantă a high-life-ului dintr-o periferie a Europei , cu tot „exotismul“ secretat de termen, mai ales dacă e vorba de marginea „acelei“ Europei Centrale, a bătrînei şi zaharisitei care la un moment dat a făcut poc şi s-a transformat în altceva.

Sursa

Anderson îl citează pe Stefan Zweig, (I wanted to do a sweig-esque film!) scriitorul austriac care a lăsat nişte memorii încărcate de nostalgie, o hartă mentală şi afectivă a unei Europe care nu a mai putut exista după ce Hitler a anexat Austria.

Am scotocit şi eu printre poveştile astea îngălbenite şi am scos de acolo cîteva fragmente care surprind cîte un strop din lumea aia, cu ce avea dezirabil, comic şi enervant : Europa centrală în care se lenvea la cafenele, în care mustăţile făceau paradă de autoritate şi respectabilitate, în care mirosea frumos a cremă şi cafea, în care mirosea urît a sărăcie şi prigoană, în fine, în care războiul era doar o chestiune de timp.

I wanted to do a Sweig-esque thing.
Read more at http://collider.com/wes-anderson-the-grand-budapest-hotel-interview/#dhxSMVbQZpH656fX.99

I wanted to do a Sweig-esque thing.
Read more at http://collider.com/wes-anderson-the-grand-budapest-hotel-interview/#dhxSMVbQZpH656fX.scriitorul austriac care a lăsat nişte memorii încărcate de nostalgie, o hartă mentală şi afectivă a unei Europe care nu a mai putut exista după ce Hitler a anexat Austria. Am scotocit şi eu printre poveştile astea îngălbenite şi am scos de acolo cîteva fragmente care surprind cîte un strop din lumea aia, cu ce avea ea dezirabil, comic şi enervant: Europa centrală în care se lenevea la cafenele, în care mustăţile făceau paradă de autoritate şi respectabilitate, în care mirosea frumos a cremă şi cafea, în care mirosea urît a sărăcie şi prigoană.

Sursa

O carte care include foarte multe şi diferite texte despre contrastele, luminile şi limitele acestei lumi care nu era doar zahăr şi rococo e, din păcate demult publicată şi dispărută de pe piaţă. Se numeşte Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă, a apărut în 1998, la Editura Polirom şi este coordonată de Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu. De aici am făcut unele decupaje, din texte imposibil de găsit traduse integral în română.

Ca să păstrez punctul de plecare al lui Anderson, am început şi eu cu un fragment despre lumea aşezată din Viena pe care a cunoscut-o Stefan Zweig. Fragment e luat din capitolul „Lumea statorniciei“, din volumul Lumea de ieri de Stefan Zweig, Editura Univers, 1988, trad. Ion Nastasia:

Sursa

„Se trăia bine, se trăia uşor şi fără griji în acea Vienă de altădată, şi nemţii din nord ne priveau de sus cu ciudă şi dispreţ pe noi, vecinii de la Dunăre, care, în loc să fim oameni «muncitori» şi să păstrăm o ordine strictă, ne abandonam plăcerilor vieţii, mîncam bine, ne duceam la teatre şi la petreceri şi, în plus, făceam muzică excelentă. În locul «hărniciei germane» care, pînă la urmă, le-a amărît şi le-a dat peste cap existenţa tuturor celorlalte popoare, în locul acestei pofte nemăsurate de a o lua înaintea tuturo celorlalţi şi a goanei după cuceriri, la Viena lumea prefera să stea la o şuetă în tête-à-tête, la o reuniune agreabilă, şi cu o largă şi poate lejeră mărinimie lăsa fiecăruia, după dreptate, partea lui. “

Sursa

Am trecut apoi la Czesław Miłosz, care, încercînd să descrie oraşul Vilnius, un nucleu disputat de mai multe limbi, religii şi etnii, vorbeşte la un moment dat despre ce se citea în anii ’30 în acest oraş-Babel, considerat periferic în raport cu Viena. Pasajul e din „Oraşul tinereţii mele“, din volumul Une autre Europe. A fost tradus de Marius Lazurca şi inclus în antologia Europa centrală. Memorie, paradis apocalipsă, de care vorbeam mai sus.

Sursa

„Ca şi filmele sau teatrul, şi cărţile ne făceau contemporani cu ţările occidentale. Se traduceau şi se publicau în grabă succesele internaţionale, luîndu-se în calcul mai degrabă snobismul lucrurilor străine decît calitatea lor. Treceam de la Jack London şi Kipling la Joseph Conrad, pentru a eşua într-o amestecătură în care se învecinau Emil Ludwig, Stefan Zweig, Ilzia Ehrenburg (pe atunci în exil), Upton Sinclair, Thomas Mann, precum şi autori sovietici ca Boris Pilniak, Babel sau Kataiev. Mici editori din Varşovia, descurcăreţi, aruncau pe piaţă o grămadă de romane de doi bani, traduse într-un fel incalificabil“

Sursa

Mai jos se desfăşoară un moment burghezisim, pe care l-aş numi elogiul mustăţii şi care fixează o filiaţie transparentă a hipsterului pedant, contemporanul nostru. Am decupat un pasaj din „Confesiunile unui burghez“, inclus în volumul Les Confesisions d’un burgeois, de Sándor Márai, fragment tradus în limba română de Cătălin Lazurca. Integral îl găsiţi tot în antologia coordonată de Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu.

Sursa

„Domnea pe atunci, în Ungaria, un soi de opulenţă. Viaţa era ieftină şi banii nu lipseau, cu totul altfel faţă de perioada care a urmat războiului, cînd mizeria şi concurenţa i-au obligat e negustori să-şi vîndă marfa la preţuri de nimic. În acea epocă de pace, fiecare ştia să se descurce bine. O viaţă confortabilă, aproape seniorială. Chiar micul dejun semăna cu o sărbătoare în familie, cu o adevărată petrecere. Ieşind, proaspăt ras din baie, răspîndind un miros discret de apă de colonie şi briantină, îmbrăcat în halatul său de culoarea tutunului, tatăl meu se aşeza în capul mesei, drept şi îngrijit, lua ziarul local (…) şi parcurgea ştirile, în aşteptarea ceaiului pregătit într-un ceainic de porţelan de Meissen, împodobit cu motive în formă de furnică. Momentul era solemn: fixe-moustache-ul, instrument pe care nu-l scotea decît atunci cînd trebuia să mănînce, stătea sub nasul capului de familie. Mai apoi, cu ajutorul unei mici perii de buzunar, îşi despica în două mustaţa, strălucind de briantină şi o netezea cu cea mai mare grijă. “

Am găsit şi descrierea unei călătorii cu trenul, acţiune centrală şi pentru filmele lui Anderson. Şi pentru burghezia (mică, mare) de la începutul secolului. Este din jurnalul de călătorie al unui scriitor de limba maghiară, născut în România, József Méliusz:

Sursa

„Pe vremea copilăriei mele acceleratul făcea cinci ore pînă la Budapesta.

Şedeam pe bancheta unui compartziment de clasa a treia, între tata, mereu posomorît, încruntat, şi mama, care-i arunca tot mereu priviri temătoare. Tata era îmbrăcat în costumul cel nou, pe cap purta o pălărie girardi – o, vară, anotimp al cîmpiei -, ţinea în mînă ziarul Pesti Hírlap, iar între genunchi bastonul cu măciulie de argint. Mama purta o pălărie garnisită cu flori. Pe după voalul voaletei, chipul ei visător părea atît de misterios! Nişte mînuşi alb-gălbui îi cuprindeau mîinile şi braţele pînă la coate. Şedeam în felul acesta, cufundaţi fiecare în tăcerea propriilor sale vise, ţepeni ca unii care ar fi înghiţit nişte beţe, dar, odată trecuţi de Kőbánya, emoţia ne copleşea, ne apucam să mutăm bagajele, să le grupăm, să le regrupăm, aferaţi ca nişte oameni de lume, tot mai înfriguraţi, simţindu-ne parcă ameninţaţi de o primejdie necunoscută, de parcă trenul accelerat n-ar fi urmat să staţioneze decît şaizeci de secunde în Gara de Est.

Trailerul filmului The Grand Budapest Hotel e aici: