În urmă cu două săptămâni Julius Meinl a făcut o surpriză frumoasă tuturor iubitorilor de cafea și nu numai: oamenii și-au putut plăti cafeaua cu o … poezie, în 80 de cafenele și 31 de orașe din țară. Prin inițiativa Julius Meinl – Inspiring poets since 1862, brandul care susține poezia nu doar prin vorbe, ci și prin fapte, 6.300 de oameni au scris versuri și au primit la schimb o cafea aromată pe 25 octombrie. 

Nu știu ce părere aveți voi, dar pe mine m-a emoționat și impresionat tare mult campania semnată de Julius Meinl numită ”Poezia poate face lumea mai bună”. Fie vorba între noi, eu cred că a făcut-o, cel puțin pentru cele 24 de ore în care toți cei aflați în diversele cafenele din țară au încercat diferite emoții la auzul veștii că nu vor plăti cafeaua consumată în lei, ci în cuvinte. Nu se poate să rămâi indiferent când vezi că toată lumea dintr-un spațiu anume caută pe telefon, laptop, scotocește prin memorie sau își adună gândurile pentru a compune câteva versuri. Nu poți să nu simți că se întâmplă ceva frumos când observi în jurul tău zâmbete, momente de fâstâcire, priviri pierdute în căutarea creativității, savurarea cafelei într-o stare de bine, de poezie, de (re)descoperire a simplității și bucuriei pentru lucrurile mici, dar signifiante.

Cred cu tărie că inițiativa aceasta ne-a descrețit frunțile și ne-a adus aminte că nu trebuie să fim poeți, muzicieni, textieri sau artiști, în general, pentru a ne exprima prin poezie cele mai intime gânduri și emoții. Pentru a consuma poezie. Pentru a răspândi poezia printre prietenii noștri. Pentru că da, poezia face lumea mai bună, zău!

Cam așa ceva spunea și Radu Pilat, Community Marketing Expert Heist Industries, agenția care se ocupă de campanie: „6.300 de oameni s-au transformat pentru o zi în ambasadori ai poeziei, într-un gest clar că aceasta are putere și potențial de atracție pentru publicul larg. Nu ne rămâne altceva de făcut decât să repetăm isprava, de data asta la scară mult mai mare”.

Dacă nu ați fost pe 25 octombrie în cafenelele Julius Meinl (sper că nu este cazul, ar fi păcat), trebuie să vă spun că atmosfera faină a fost completată de șervețelele simpatice pregătite pentru această ispravă și de creioanele micuțe ce le însoțeau. Unde mai pui că angajații cafenelelor în care am fost păreau mult mai binedispuși (știți voi despre ce vorbesc), mult mai amabili, senini și puși pe șotii. Și nu, nu cred că se datora exclusiv faptului că dădeau o cafea gratis.

Toamnă, cafea aromată, atmosferă de sărbătoare, oameni cu fețe luminate, toate asezonate cu poezii. Ce poate fi mai mișto? (iertați-mi limbajul ”neacademic”!)

Pentru detaliile despre cum a fost conferința de presă din ziua în care am plătit cafeaua cu versuri intrați aici. Și rămâneți pe aproape, urmează o altă mare, dar mare surpriză poetică marca Julius Meinl - nu o putem dezvălui deocamdată, dar vă asigurăm că merită așteptarea și atenția voastră!

Plătește cafeaua cu o poezie vine după minunăția de metrou tapetat cu post-it-uri cu versuri și ambele activări fac parte din efortul susținut al brand-ului Julius Meinl de a aduce poezia mai aproape de noi.

1. Azi îți plătești cafeaua Julius Meinl cu o poezie!
2. Plătește cu poezie – o frumoasă idee Julius Meinl
3. Casa Poeziei – un eveniment cu totul și cu totul special marca Julius Meinl
4. Metroul bucureștean oprește la Stația Poeziei – o idee cu aromă de cafea de la Julius Meinl
5. Ultima zi de FILB, pe ritmuri de poezie şi hip-hop
6. Poezie pusă pe muzică

The post 6.300 de oameni și-au plătit cafeaua Julius Meinl cu o poezie! appeared first on Bookaholic.

M-am îndrăgostit de Woodkid de la prima ascultare. Era Run, boy, run și am lăsat melodia toată ziua pe heavy rotation. I-am ascultat apoi la fel de obsesiv primul album, The Golden Age, cu senzația că o poveste mi se desfășoară în fața ochilor, ca atunci când citesc o carte și intru adânc în lumea ei ficțională. Woodkid este acum unul dintre cei patru artiști care fac parte din campania Transform Today a brandului Absolut și tot el este cel care vine la București  pe 5 decembrie. Nu știu despre voi, dar eu număr zilele până atunci ascultând I love you.

Cât despre videoclipurile lui Woodkid, acestea sunt operă de artă. Extrem de puternice, sugestive, poveștile lui vizuale și muzicale nu sunt simplu entertainment. Te uiți de zeci de ori la ele și ai impresia că-ți scapă ceva din universul suprarealist de acolo și din emoțiile profunde pe care le trezesc.

În noua campanie, Absolut pune reflectorul pe artă și pe transformările reale ale artiștilor care încearcă să-și depășească limitele. Sunt artiștii care își asumă riscuri, care merg până la capăt indiferent de condiții, care cred în puterea artei lor, care își asumă riscuri și care schimbă paradigmele. Avem și în literatură atâtea exemple și, mai mult decât atât, știm foarte bine cât de mult ne transformă și ne inspiră cărțile.

M-am bucurat să îl regăsesc pe Woodkid aici, alături de alți trei artiști care fac lucruri impresionante: Aaron Koblin, Yiqing Yin și Rafael Grampá. Hai să vedem cine sunt și ce fac.

Aaron Koblin este un artist american de artă digitală, inspirat în creațiile lui de noile tehnologii și de sisteme complexe de cifre și date, cunoscut pentru showurile vizuale pe care le realizează.

Uitați-vă o prezentare absolut fascinantă pe care Aaron Koblin a ținut-o la TED, în care datele (grele, multe și de obicei plictisitoare) s-au transformat prin vizualurile lui în ceva viu, simplu de înțeles, amuzant și spectaculos.

Și încă una, poate și mai interesantă, despre cum poveștile devin interactive. Cum spui o poveste în societatea contemporană? Cum construiești o poveste pe mai multe niveluri? Koblin vorbește despre proiecte colaborative, despre importanța imaginii și despre mai multe posibilități de a spune aceeași poveste. Vă spun sincer, m-aș uita la prezentările lui Koblin ore întregi.

Trebuie să crezi în povestea ta, spune Rafael Grampá. El este un autor de romane grafice din Brazilia, pentru care fiecare filă a cărţii este o coregrafie. Nu trebuie decât să vă uitați la ce face și care e relația lui cu povestea, cum o transpune grafic și cum o reinventează. Nu e vorba doar de simplă ilustrație, ci de un proces complex prin care povestea se transformă într-o fereastră către o nouă lume, cum spune chiar el.

Yiqing Yin este un designer de modă de origine chineză, care a transformat universul mondial al creației haute couture trecând natural de la sculptură la modă. Creațiile sunt geometrice, fluide, cu forme surprinzătoare. Artista sculptează direct pe manechin, formele și pattern-urile apar atunci, în funcție de inspirația de moment. Iar rezultatele arată așa:

Transform Today este mesajul pentru o generație creativă, spune Absolut, un mesaj care vrea să inspire transformări artistice în fiecare dintre noi. Gândiți-vă un pic – câți dintre voi au acasă un roman început? Un volum de poezii scris până la jumătate? Câteva schițe și planuri de povestiri? Câte povești așteaptă să iasă de la voi din cap și să se concretizeze pe foaie sau altfel? Câți dintre voi au în minte un proiect artistic pe care o să-l facă atunci când “o să fie timp”?

Mulți, știu, și mă număr printre ei. De multe ori avem tendința să ne lăsăm visele pe mai târziu. Suntem ocupați, alergăm dintr-o parte în alta, avem mintea plină de nimicuri. Ne mai gândim din când în când la lucrurile frumoase pe care o să le facem cândva. Dar ce-ar fi să începem azi? Nu mâine, nu poimâine, nu peste un an, nu când se aliniază stelele și nici așteptând vreo schimbare din afară. Azi.

În final, în așteptarea concertului de pe 5 decembrie, vă las cu varianta simfonică a piesei I love you și cu un Woodkid în pantaloni scurți cântând cu vocea lui profundă împreună cu orchestra.

Pentru noutăți despre campanie, pentru inspirație și pentru cei patru artiști inovatori, urmăriți pagina de Facebook Absolut.

1. Jacqueline Rush Lee: transformări delicate
2. Alain de Botton: Cum să gândim mai mult despre sex și despre pesimism
3. Ultimul Goncourt: o parabolă despre paradisuri iluzorii – Predică despre căderea Romei
4. Despre Alice B. Sheldon aka James Tiptree Jr., feminism și o nuvelă SF despre sensul existenței umane
5. Ray Bradbury, despre cărţi şi despre ce înseamnă să fii tu însuţi
6. Despre terorism, de la A la Z, în Raportul Comisiei despre 11 septembrie

The post Transform Today – despre creativitate, transformări și inovație cu Woodkid, Aaron Koblin, Rafael Grampá și Yiqing Yin appeared first on Bookaholic.

Nu am avut niciun fel de așteptare atunci când am mers cuminte la cinematograf să văd cea mai recentă ecranizare a uneia dintre nuvelele lui Mircea Eliade, Domnișoara Christina (prezentată ca roman pe site-ul editurii Humanitas). Spun cea mai recentă pentru că se pare că a mai existat o adaptare cinematografică a aceleiași nuvele în 1992, în regia lui Viorel Sergovici, pe care nu am reușit însă să o văd. Însă pe mine m-a surprins pozitiv ce am văzut în acest film deja atât de blamat în presa românească. Și voi expune, printre rândurile ce urmează, argumentele mele.

Sigur, din nefericire, nu-i pot scoate eticheta de film românesc, nu pot să fac abstracție de acest lucru și să-l judec ca pe un film de la Hollywood sau ca pe unul european (deși s-ar putea vorbi din ambele perspective, cred eu). Așadar, în această grilă, mie mi s-a părut un film românesc bun. Nu o capodoperă, nu o revelație, nu știu dacă va câștiga vreun premiu internațional care să-l propulseze într-un succes de box office, însă cred cu tărie că este un nou început în cinematografia autohtonă, un altceva bun.

Pentru cei care nu au citit până acum nuvela lui Eliade, dar au lecturat altceva de același scriitor, aflați că Domnișoara Christina este o aducere în modern a poveștilor atât de cunoscute în folclorul nostru cu strigoi. Scrisă în 1936, cartea este un fel de strămoș al mai recentelor istorii horror, asezonată cu mister, fantastic, straniu, cum îl știm pe Eliade că este capabil să facă. Volumașul este de o frumusețe rar întâlnită, dacă nu ați avut ocazia să-l citiți, vă sfătuiesc s-o faceți, măcar acum, că a fost lansat acest film. Domnișoara Christina este plasată, ca acțiune, în anii ’30, la o moșie boierească. Nuvela debutează cu sosirea unui tânăr pictor, Egor Pașchievici, la această moșie, invitat de prietena lui, Sanda Moscu – între cei doi există o atracție sexuală destul de puternică, care nu se va materializa tocmai pentru că vorbim despre o perioadă în care relațiile amoroase sunt ținute la distanță până în momentul căsătoriei.

Egor întâlnește la moșie un număr restrâns de persoane: pe mama Sandei, doamna Moscu, pe sora ei mai mică, Simina (9 ani) și pe profesorul eminent de istorie venit să facă săpături arheologice în zonă, domnul Nazarie. Apar și doica, medicul, servitoare și câțiva țărani, episodic însă. În locul petrecerii câtorva zile liniștite la țară, Egor (în film interpretat de Tudor Istodor) se va confrunta cu povestea tragică a mătușii Sandei, domnișoara Christina, sora doamnei Moscu, care fusese ucisă în acea casă în timpul Răscoalei de la 1907. Părțile feminine de la moșie sunt captivate de amintirea domnișoarei Christina, aproape obsedate (mai ales doamna Moscu și Simina, înrudite cu ea; mai târziu, și Sanda, dar și doica, cea care îi fusese în preajmă în timpul vieții), gândurile și acțiunile lor comemorează și uneori le dublează pe cele de cu 30 de ani în urmă ai domnișoarei.

Atmosfera este plină de suspans, iar o dată cu înaintarea în pânzele narative, parcă simți cum aerul pe care îl respiri devine din ce în ce mai greu. Precum spuneam, Mircea Eliade este un maestru al fantasticului îmbinat cu mister. Dă, din condei, o stranie poveste despre iubirea dintre cei vii și cei morți, despre puterea de seducție de dincolo de mormânt, despre atracția sexuală exercitată de un strigoi și despre caznele prin care trec cei vii în ”lupta” cu cei morți. Filmul păstrează, în proporție de 80-90%, replicile scrise de Eliade. Totuși, ratează secvențe, lăsându-te oarecum nepregătit în fața unei scene în care doamna Moscu (interpretată de Maia Morgenstern), de exemplu, sucește gâtul unui pui de bufniță căzut din cuib – în carte, înaintea acestui episod, ni se relevă pasiunea bolnavă a domnișoarei Christina de a omorî pui cu propriile mâini. De fapt, cred că greșeala pe care a făcut-o Alexandru Maftei, cel care a semnat regia și scenariul ecranizării, a fost că nu și-a lăsat vreme să construiască suficiente motivații pentru acțiunile personajelor sale.

Dacă nu ai citit cartea, este greu să înțelegi exact legătura dintre Simina (jucată de Ioana Sandu), fetița de 9 ani, și domnișoara Christina – pe care nu a cunoscut-o decât prin povești, tablou și relația cu strigoiul ei -; și mai dificil îți este să percepi comportamentul mezinei familiei, care îl seduce pe Egor într-o scenă singulară (deși, în carte, senzualitatea micuței se revarsă asupra tuturor persoanelor de sex masculin). Rămân fără răspuns și fragmentul în care doamna Moscu recită din Luceafărul (o secvență puțin suprarealistă în film) – ca spectator, nu ai de unde să știi că aceeași domnișoara Christina era obsedată de acest poem, care subliniază legătura amoroasă dintre vii și morți – sau cele în care doamna Moscu înfulecă mâncarea din farfurie de parcă ar fi ultima masă (vă las să descoperiți în volum de ce face acest lucru). Oricât de greu ar fi să justifici acțiunile unor personaje într-un film, trebuie s-o faci dacă nu vrei ca publicul să nu înțeleagă nimic. Nu poți ieși la rampă cu un scenariu minimalist.

Slavă Domnului, filmul poate fi luat și ca atare, dacă faci abstracție de pasajele în cauză.

La cinema, Domnișoara Christina beneficiază de un incipit glorios, care, precum spuneam, m-a surprins. Debutează cu o secvență panoramică în jurul conacului părăsit (construit, în cea mai mare parte, pe calculator), iarna, cu zăpadă de un metru neatinsă. După câteva cadre asemănătoare, care se învârt în jurul casei și pădurii, camera intră în clădire, unde vedem un bărbat trecut de 40 de ani, neîngrijit, într-o dezordine apăsătoare, care desenează pe pereți chipul unei femei cu o pălărie cu boruri largi – atunci când cadrul se va lărgi vom observa că aceea nu este singura încercare a bărbatului, ci zărim mai multe desene ale aceleiași femei. Un debut excelent, aș spune. Unicul reproș pe care l-aș avea aici ar fi că Alexandru Maftei nu a încheiat rotund filmul cu ceva din același registru, o reîntoarcere la acest bărbat.

După tot acest periplu, ne întoarcem în prezentul cărții. Egor și Sanda, în tren, în drum spre moșie, Încet, încet, intră în scenă toate personajele despre care vă vorbeam. Acțiunea capătă, din fericire, greutatea de care avea nevoie, chiar dacă se diluează spre sfârșit. Ai momente de fiori pe șira spinării (chiar dacă puține). Imaginea este extrem de bună (îi aparține lui Radu Aldea), îți fură ochii constant – de altfel, cele câteva efecte speciale (cum ar fi cele la granița dintre vis și realitate ale lui Egor) sunt binevenite în acest context și este salutară folosirea lor, căci redau o mică parte din fantasticul construit de Eliade în nuvelă; cu iz de bârfă, tare mi se pare că bugetul de 1,2 milioane de euro a fost consumat, în mare parte, pe imagine. Iar muzica, dragii mei, este exact cum trebuia să fie pentru un astfel de film – semnată de Jon Wygens, compozitorul care a lucrat și pentru filmele de la Hollywood, coloana sonoră este o creație originală, înregistrată într-un studio cu o orchestră simfonică, și ridică mult ecranizarea, tensionând privirea.

Mi-a plăcut tare mult și redarea vizuală a parfumului răspândit de strigoi în camere atunci când apărea – inspirată alegerea folosirii difuze a culorii mov pentru a sugera că peste spațiu se revarsă mirosul domnișoarei Christina de violete. La capitolul joc actoricesc, revelația adusă de film a fost micuța Ioana Sandu, care interpretează minunat, cu o forță venită de nu știu unde, trecând de la senzualitate la manipulare dintr-o răsuflare. Desigur, pe Maia Morgenstern o știți, face un rol dramatic bun, întocmai cum îi șade bine unei actrițe de calibrul dumneaei – deși nu pot pricepe acei ochi înlăcrimați constant. Tudor Istodor trece cu dibăcie de la o stare la alta, deși poate i-ar fi trebuit un scenariu mai bun pentru a-l scoate în evidență. Nici Ioana Anastasia Anton nu este mai prejos, deși cele mai bune scene sunt cele în care este acaparată de puterea de dincolo a strigoiului.

Una peste alta, am plecat de la cinema gândindu-mă că, odată cu acest film, ne îndreptăm ușor-ușor și spre alte zone, în afara Noului Val care nu mai este de prea mult timp nou. Alexandru Maftei a încercat foarte clar să facă un film pentru public – și, credeți-mă, a atins destul de bine zona. Mai are câteva filme de făcut pentru a ajunge acolo, dar ”debutul” este bun, în ciuda tuturor micilor omiteri și neplăceri.

Sunt indulgentă cu promovarea Domnișoarei Christina ca fiind un horror tocmai pentru că este un început, o încercare (deși eu nu i-aș fi pus această etichetă care riscă să dezamăgească fanii genului, un gen care are deja ”tradiție”).

Așadar, vă îndemn să citiți cartea și apoi să mergeți în sălile de cinema. Merită urmărită evoluția cinematografică românească pe acest segment.

http://youtu.be/1tGL_ep7fOc

Sursă imagini: domnisoarachristina.ro

1. India, dincolo de clişeul exotismului. Mircea Eliade, „India” şi „Biblioteca maharajahului”
2. ”Însemnările unui tânăr medic”, o bijuterie cinematografică după Mihail Bulgakov, cu “Don Draper și Harry Potter”
3. Primul film după Charles Dickens
4. Despre Alice B. Sheldon aka James Tiptree Jr., feminism și o nuvelă SF despre sensul existenței umane
5. Noutăţi cu Mircea Cărtărescu
6. Prima seară de FILB, cu Mircea Cărtărescu şi Paul Bailey

The post Film: ”Domnișoara Christina” – adaptare cinematografică după nuvela lui Mircea Eliade appeared first on Bookaholic.

Cu siguranță ați citit părerile noastre despre romanele sado-maso-erotice Fifty Shades of Grey și Fifty Shades Darker (pentru partea a treia a epocalei trilogii, Fifty Shades Freed, încă nu a tras nimeni paiul scurt). Poate, străbătuți de un fior de curaj sau inconștiență, ați citit chiar cărțile (ok, am glumit, știm că n-ați face asta după recenziile noastre). Vă recomandăm însă cu toată sinceritatea cartea despre care vom vorbi astăzi, Fifty Shades of Chicken.

Intitulată printr-un joc de cuvinte aproximativ intraductibil, dat fiind că în limba română cartea a fost tradusă drept ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey”, Fifty Shades of Chicken este o parodie zemoasă la cartea originală siropoasă, o poveste despre pasionata, incipient zoofilica, necrofila și gastronomica relație dintre un bucătar și o găină congelată, fără cap.

Și mai exact de-atâta, e o carte erotică de bucate, în care găina joacă rolul sfioasei demoazele Anastasia, supusă la caznele iubirii BDSM de către spilcuitul domn Grey, jucat în această parodie de un foarte sexy bucătar (”chef”), care gătește la bustul gol, doar cu un șorțuleț aruncat neglijent peste coapse, domnul Blades, Shifty Blades, și cele 50 de cuțite ale sale. Ca și domnul Grey, domnul Blades creează experiențe transcendentale, precum un concert de Bach, știind exact ce să facă pentru a atinge coardele cele mai ascunse ale ingredientelor sale și a le face să se auto-descopere. Ce, voi nu faceți la fel în bucătărie?

“I want to cook you,” he whispers. “Whole.”
Oh my. I’m heating from the inside out.

Miss Hen este o găină cam costelivă, fără cap și fără prea multă încredere de sine, care se îndrăgostește mai întâi virginal, apoi pasional, de bucătarul cel sexy care o… gătește în fiecare seară, întreagă sau pe bucăți, coaptă, friptă sau prăjită, marinată, aromatizată, umplută sau împănată. Rezultatul este o carte de bucate pentru care s-a inventat expresia ”food porn”, care prezintă, explicit și cu fotografii, 50 de rețete pe bază de carne de pui, exotice, suculente, provocatoare și, probabil, delicioase.

Sub mine se află un pat de cireșe negre, umede, amare. Căldura mă cuprinde brusc în îmbrățișarea ei, iar sucurile mele încep să curgă fără reținere peste fructele zdrobite. Nu am crezut că aș putea vreodată să mă simt astfel. Cotcodaaaac!

Fiecare rețetă începe cu câte un preludiu umed, uleios și parfumat, în care Miss Hen este masată cu uleiuri, frecată cu săruri, pipăită, desfăcută și umplută (cu lămâi, capere sau condimente), apoi aruncată să termine, în cuptor sau pe plită.

Cu o pensulă, întinde pe pielea mea pasta harissa. Au, înțeapă. Curând, însă, pielea îmi cântă sub atingerea lui. Îmi mângâie gâtul și umerii, pictând o dâră de foc până acolo, jos. Hot damn. Își strecoară în mine două degete, și cotcodăcesc, de emoție. Atingerea degetelor condimentate îmi aprinde scântei sub piele, care se împrăștie în tot corpul. Gem. O explozie îmi radiază prin cavitatea toracică, peste tot. Fuck.

Mai trebuie precizat că autorul (autoarea?) acestei parodii culinare a ținut să facă povestea cu atât mai veridică, folosindu-se din abundență de idiosincraziile lingvistice ale autoarei trilogiei originale, E.L. James, pe care ne-a făcut plăcere să le tocăm mărunțel în recenzia primului volum. Chef Blades își înclină des capul (cocks his head), își strânge nemulțumit buzele (mouth presses into a hard line), domnișoara Hen are un discurs interior plin de aceleași Holy fuck-uri cu variațiuni, zeița ei interioară are o viață foarte activă în poiata internă a gândurilor pline de… găinării, iar în loc de deja antologicul ”laters, baby” (pe curând), se folosește închiderea ”taters, baby” (cartofiori, iubito).

“Treci pe farfurie,” îmi comandă, și mă tăvălește profesionist prin făină.
Hot damn. Sunt deja gătită numai de la atingerea degetelor lui. Zeița mea interioară leșină în cuibarul ei din catifea roșie. Cotcodăcește în extaz când, cu un gest scurt, mă de-făinează (în original, joc de cuvinte între deflower, a deflora, și deflour, pronunțat identic, a… de-faina). Cu un sfârâit puternic încep să mă prăjesc. Există ceva care să nu stea în puterile acestui Adonis în șorț de bucătărie?

Fifty Shades of Chicken este scrisă sub pseudonimul F.L. Fowler (un fel de ”Păsăraru”, dacă vreți), iar anonimatul este bine păzit, astfel încât despre autor (sau autoare) nu știm decât că este un ”established food industry professional”, pe care îl bănuim însă și de nemărturisite talente literare.

Ne iertați dacă nu vom comenta nimic pe marginea rețetelor propriu-zise (ale căror denumiri sunt jocuri de cuvinte la fel de amuzante și indecente, precum Pound me tender, Pulled pullet, Cock au vin, Backdoor beer can chicken, Dripping thighs), încă nu le-am încercat, ocupați fiind să ne înecăm de râs, dar vă sugerăm să le abordați voi. Trei exemple se găsesc chiar pe site-ul cărții, la secțiunea Recipes. Vă garantăm că nu vă veți mai uita niciodată la o găină congelată cu aceiași ochi.

Începe cu un masaj lent pe piept și pulpe, mâinile rătăcindu-i pe corpul meu până între copane.
“Ești o pasăre frumoasă și curajoasă,” spune. “O să îți strecor asta înăuntru. Ești gata?”
“Da,” șoptesc.
Mă ridică deasupra vasului și mă așează încet în țepușa verticală a rotisorului. Icnesc pe măsură ce lungimea lui maiestuoasă mă umple, senzația este extremă și delicioasă. Oare sunt gata pentru asta?
“Va fi intens, pentru că nu te vei putea mișca în timp ce te gătesc”. Se apleacă și îmi leagă picioarele. Sunt complet imobilizată. Înainte să mă arunce în blânda binecuvântare a cuptorului simt cum îmi aruncă la picioare niște lucruri. Mă întreb ce sunt.
“Cartofiori, iubito.”

Recipes From Fifty Shades of Chicken by F.L. Fowler

1. Scurtmetraj fashion inspirat de Fifty Shades of Grey [NSFW]
2. Fifty Shades of Grey, cel mai best seller roman sado-maso-erotic
3. Fifty Shades of Grey, partea a doua: acum, cu mai puţin sex şi mai mult bitch slapping
4. Istoria erotică a micului dejun în 169 reţete de Dan-Silviu Boerescu
5. Fairytale Food – bunătăţi, prinţese şi file de poveste
6. Great Food de la Penguin – declaraţie de dragoste pentru arta culinară

The post Fifty Shades of Chicken, o parodie gastro-erotică sau food porn cu o găină appeared first on Bookaholic.

De o lună și puțin, Julius Meinl ne tot face surprize peste surprize, una mai frumoasă decât cealaltă. Sigur vă amintiți de metroul plin de post-it-uri cu versuri sau de ziua în care, cu o poezie, v-ați plătit cafeaua Julius Meinl.

Prin inițiativa acestui brand, poezia a venit mai aproape de noi, a coborât de pe soclul ei prăfuit și ne-a făcut colțul de lume mai bun, mai frumos, mai luminos. Am zâmbit și ne-am bucurat de tot ceea ce s-a întâmplat până acum. Ne-am amintit să compunem versuri și să savurăm momentele în care, aplecați asupra unei foi de hârtie, ne-am reîntors la noi. Poate acestea sunt cele mai importante lucruri pe care le-a reușit Julius Meinl nu numai zilele acestea, ci toți cei 150 de ani în care a susținut poezia și creativitatea.

Evenimentul ce va avea loc mâine, vineri, 15 noiembrie, va însemna, cu siguranță, mult, pentru fiecare dintre noi. Și, pentru a nu vă mai ține în suspans, vă voi dezvălui despre ce este vorba.

Casa Poeziei se numește ultima inițiativă Julius Meinl de pe anul acesta. Altfel spus, se va lansa o nouă cafenea în București (Fratelli Espresso Bar, pe Strada Nicolae Golescu, numărul 5), loc ce va deveni casă a poeziei (nu știu să existe ceva asemănător la noi), unde veți putea asista în viitorul apropiat la tot felul de evenimente faine legate de versuri, unde veți savura cafeaua voastră preferată și vă veți întâlni cu lumea sensibilă, fragilă, dar fermecătoare, a poemelor.

Nu, nu se încheie aici materialul . Trebuie să vă povestim puțin și despre ce presupune această inaugurare a Casei Poeziei. Doar nu credeați că Julius Meinl lansează ideea aceasta faină fără să ne implice?

Noi, iubitorii de poezie, putem ajuta la construirea viitoarei Case a Poeziei din București. Cum? Nimic mai simplu și mai frumos! A fost realizat un robot care va scrie poezii primite de la noi pe pereții cafenelei.

Da, ați citit bine: poeziile noastre de suflet vor tapeta toți pereții locului respectiv. Trebuie doar să intrăm pe aplicația de Facebook ce va fi lansată mâine dimineață aici. Versurile vor fi moderate și selectate live, iar apoi scrise în Casa Poeziei, în timp real, până la sfârșitul zilei. Evenimentul va putea fi urmărit și prin live streaming în aceeași aplicație.

Primele versuri scrise de robotul-poet vor fi cele ale lui Deliric și Adi Despot (Vița de vie), iar la conferința de presă de mâine vor fi invitați Michael Conrad – President of the Berlin School of Creative Leadership, Marcel Löffler – Chief Executive Officer Julius Meinl, și Tibor Dobri – Director General Julius Meinl Romania.

Așadar, pregătiți-vă tastele, compuneți sau selectați versuri din poemele voastre preferate și urmăriți-ne! Vom fi la conferința de presă, vă vom ține la curent cu lansarea aplicației de Facebook și toate detaliile necesare. Să înceapă sărbătoarea poeziei marca Julius Meinl!

1. Metroul bucureștean oprește la Stația Poeziei – o idee cu aromă de cafea de la Julius Meinl
2. Plătește cu poezie – o frumoasă idee Julius Meinl
3. 6.300 de oameni și-au plătit cafeaua Julius Meinl cu o poezie!
4. Azi îți plătești cafeaua Julius Meinl cu o poezie!
5. Casa Poeziei este ”tapetată” cu versuri astăzi!
6. Salvează poezia lumea? Despre momentele poeziei

The post Casa Poeziei – un eveniment cu totul și cu totul special marca Julius Meinl appeared first on Bookaholic.

Ieri a apărut pe youtube un video cel puțin interesant, bazat pe un poem scris de Mark Grist și interpretat tot de el. Este o mică poveste în versuri care ”explică” preferința pentru fetele care citesc. 

După articolele You should date an illiterate girl și replica You should date a girl who reads, care au făcut vâlvă pe internet, stârnind tot felul de conversații, și despre care v-am povestit puțin aici, Mark Grist vine cu un nou set de argumente în privința dilemei Tu ce tip de fată preferi .

Mark Grist este un tânăr poet american, fost profesor de engleză, care a devenit extrem de cunoscut în America grație unei ”bătălii” rap. Tot el este câștigătorul a câteva premii literare, precum Poet Laureate of Peterborough (2008), Chief Bard of the Fens (2009) și Edinburgh Fringe Slam Champion (2010). De asemenea, el are și o trupă, împreună cu Mixy, numită Dead Poets, îmbinând poezia cu hip hop-ul.

Eu m-am distrat foarte tare privind video-ul de mai jos, Girls who read, chiar dacă are ceva sirop presărat ici colo. Este regizat de Guy Larsen și produs de Or Something Similar. Sper să vă placă și vouă!

Sursă imagine principală

1. ”Dialoguri cu scriitori români”, un proiect fain al Cărtureștilor – azi, Matei Florian
2. Singurul film în care apare Mark Twain
3. Trei clipuri inedite cu scriitori – Mark Twain, George Orwell și Sir Arthur Conan Doyle
4. Jocuri video ce pornesc de la cărți
5. Manic Pixie Dream Girls – din cărți
6. Cărţi în esenţe lemnoase – copertele sculptate de Mark Harry Doolittle

The post ”Girls who read”, de Mark Grist, un video-poem foarte fain, cu puțin sirop appeared first on Bookaholic.

A tot circulat, din vorbă-n vorbă și din click în click, vestea că va începe Gaudeamus – târgul acela frumos de carte, unde găsești mormane de cărți, unele dintre ele abia scoase de la tipar, altele atât de vechi că nu le-ai mai văzut de mult pe rafturile din librării (și acum, normal, ieși să le vânezi), minunăția aceea de sărbătoare a cărților cu ceva procente mai mici la achiziționare, locul acela unde dai nas în nas cu scriitorii tăi favoriți, perioada când asiști la atâtea lansări de carte încât ai nevoie apoi de puțină hibernare (cu cărți, bineînțeles). Ei bine, știm că nu credeți până nu auziți și de la noi , așa că vom confirma: vine, vine Gaudeamus!

Gaudeamus începe mâine și ține, Slavă Domnului, până duminică (20-24 noiembrie). Este o ediție specială – căci târgul împlinește 20 de ani de existență! -, plină de evenimente faine, întocmai pentru sufletul unui bookaholic. Are loc în spațiul în care ne-a obișnuit: la Romexpo, Pavilionul Central. Pentru tot felul de detalii legate de Gaudeamus, puteți intra cu încredere și pe pagina de Facebook a târgului.

Se cade să vă spunem, mai întâi de toate, că programul de vizitare este miercuri – vineri de la 11:00 la 20:00 și sâmbătă – duminică de la 10:00 la 20:00. De asemenea, să aveți pregătită bancnota de 5 lei, vă trebuie la intrare – este contravaloarea biletului de vizitare; sau, dacă vreți să reveniți la târg de câte ori doriți voi pe parcursul celor cinci zile, vă puteți face abonament în schimbul a 10 lei. Ca să nu fiți supărați că plătiți intrarea și vă reduceți șansele de a cumpăra o carte la super reducere în plus, vă amintim că biletele vă dau posibilitatea să participați la tombola realizată de organizatori.

Fericiții care au acces gratuit sunt, și în acest an, următorii: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, bibliotecarii, profesioniştii din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi, grupurile organizate.

Încă un lucru, era să uit: găsiți la noi pe site, în categoria Evenimente, programele complete (noutăți editoriale, lansări de carte, evenimente culturale) ale editurilor la Gaudeamus. Pe măsură ce mai privim informații, le vom actualiza acolo. Până acum, avem lansările următoarelor edituri: Polirom, Cartea Românească, Humanitas, Tritonic, Herald, ALL, Paralela 45, Curtea Veche Publishing, RAO, Cartier, Nemira, Vremea, Herg Benet și Casa de Editură Max Blecher.

Anul acesta, la ediție aniversară, Gaudeamus nu are invitată doar o țară, ci un grup de țări - „Grupul țărilor nordice”. Asta înseamnă că vin scriitori din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Președintele de onoare ales de întregul grup nordic pentru această ediție este ambasadorul Suediei în România, Anders Bengtcén. Iar sloganul foarte inspirat al grupului este „Cool Nordic Bucureşti”. Au loc o mulțime de evenimente organizate de aceste țări, de la lansări de carte, la proiecții de filme și ateliere. Programul complet este de găsit aici. Dintre toate, noi vă recomandăm să nu cumva să ratați următoarele:

Miercuri, 20 noiembrie

18:30 Proiecţie film “Întâlniri încrucişate” (Finlanda)
Sala Cupola

Un film artistic despre întâlniri care au loc în Bucureşti, pe parcursul a două zile. Un radio-DJ face o vizită la închisoare pentru a-şi întâlni dublura. Un gardian de la închisoare merge la o conferinţă şi întâlneşte un funcţionar public finlandez. Un prizonier iese din închisoare şi îşi întâlneşte sora. Cele 3 întâlniri par întâmplătoare, dar sunt ele cu adevărat? Când ne întâlnim cu altcineva, ne întâlnim pe noi înşine.

Joi, 21 noiembrie 2013

11:00 Atelier creativ pentru copii: reciclare creativă
Standul Invitatului de onoare
Eveniment organizat în colaborare cu Asociaţia Green Revolution

14:00 De la copilaşi la camionagii
Standul Invitatului de onoare
Prezentarea va fi susţinută de Anna Enemark – Consultant Senior – Consiliul Nordic al Miniştrilor

Cum să stimulăm interesul pentru lectură şi pentru literatură? Anna Enemark va prezenta exemple şi concepte folosite în ţările nordice pentru stimularea lecturii şi dezvoltarea limbajului, aplicate în grădiniţe, biblioteci, benzinării şi ghetouri. Public: Bibliotecari, educatori, studenţi.

18:30 Proiecţie film “Fata cu un dragon tatuat” (Suedia) 

Sala Cupola

(Titlul original în limba suedeză: Män som hatar kvinnor) După romanul poliţist “Bărbaţi care urăsc femeile” de Stieg Larsson, scriitor şi ziarist suedez. Acesta este primul volum al trilogiei Millenium, care, în anul 2005 când a fost publicată, a devenit un best-seller în Europa şi în Statele Unite. Trilogia Millennium este publicată în limba română de Editura Trei.

Vineri, 22 noiembrie 2013

16:00 Conferinţă şi film de prezentare: Edvard Munch şi filmul. Scurt metraj artistic: Feţe, regizat de Anja Breien 

(8′). Scurt metraj artistic realizat la Muzeul Munch bazat pe un poem de Poul Borum, în lectura lui Claes Gill, pe muzică de Jan Garbarek. Standul Invitatului de onoare. Conferinţa este susţinută de Jan Erik Holst – Editor Executiv în cadrul Institutului Norvegian de Film (Norvegia)

17:00 Lansare de carte: Steaua lui Strindberg de Jan Wallentin (Editura Trei, 2013) 

Standul Invitatului de onoare. Participă: Jan Wallentin (Suedia), ES Ambasador Anders Bengtcén (Suedia), Magdalena Mărculescu – director editorial Editura Trei

Sâmbătă, 23 Noiembrie 2013

12:00 Prezentare: Percepţia asupra recentelor publicaţii literare româneşti în Suedia 
Standul Invitatului de onoare
Prezentare susţinută de Prof. Björn Apelkvist

Studenţii secţiei suedeze, Universitatea Bucureşti: Concurs – Premiile Nobel – În cinstea invitatului de onoare al Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Ţările Nordice – Ambasadele nordice din București invită elevii de liceu şi/sau gimnaziu la un concurs de imaginaţie pe tema Premiilor Nobel – „Ce alt domeniu crezi că ar trebui premiat și de ce?”

16:00 Conferinţă: Benzi Desenate – legătura dintre text şi imagine 
Standul Invitatului de onoare
Conferinţă susţinută de Raluca Răduţ (Cluj-Napoca / Norvegia)

18:30 Poveşti pentru copii – citite de către actorii Teatrului Ţandărică 
Salonul de Carte pentru Copii Ion Creangă
Danemarca: Fetița cu chibriturile de Hans Christian Andersen
Suedia: Pipi Șosețica de Astrid Lindgren

Duminică, 24 Noiembrie 2013

11:00 Conferinţă: Literatura norvegiană adaptată pentru ecran 
Standul Invitatului de onoare
Conferinţa este susţinută de Crina Leon (Iaşi / Norvegia).
12:00 Conferinţă: Premiul Nobel pentru Literatură acordat scriitorilor nordici 
Standul Invitatului de onoare
Conferinţa este susţinută de Lucian Vilcea (Iaşi / Norvegia).

Tot la Gaudeamus veți putea vizita trei expoziții – despre acestea, aici.

Iar vestea care ne-a bucurat enorm este că Andrei Makine vine în România. Toate evenimentele la care participă pot fi găsite aici!

Pentru că nu vrem să vă obosim, selecția din programele de evenimente ale editurilor va fi succintă, câte două-trei/ editură, în funcție de ce ni s-a părut nouă ”vital”, interesant, de neocolit. Pentru restul, vă rugăm să mergeți la calendar.

De la Polirom, sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12.00 dacă aveți chef de ascultat conversații faine: Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache
Invitaţi: Livius Ciocârlie, Eugen Negrici, H.-R. Patapievici
Moderator: Adrian Şerban
*la Bursa de contacte

Nu știm voi ce părere aveți, dar noi abia așteptăm și lansarea tot de sâmbătă, 23 noiembrie, ora 17.30, a antologiei Best of: proza scurtă a anilor 2000, Marius Chivu (editor). Invitaţi: Lavinia Branişte • Dan Coman • Luca Dinulescu • Adrian Georgescu • Silviu Gherman • Cosmin Manolache • Mitoş Micleuşanu • Angelo Mitchievici • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Cezar Paul-Bădescu • Liviu Radu • Lucian Dan Teodorovici • Alex Tocilescu • Călin Torsan • Marian Truţă. Moderatori: Marius Chivu, Claudia Fitcoschi

Și pentru că ne place de Ana Maria Sandu, vă recomandăm să mergeți la lansarea noii ei cărți, Aleargă, unde o vom și auzi citind din roman și vorbind despre el. Când? Duminică, 24 noiembrie, ora 13.30. Mai multe detalii aici.

Apoi, de la Cartea Românească să nu lipsiți de la lansarea Poker. Black Glass, noul roman semnat de Bogdan Coșa. Tot duminică, de la 14.30. Detalii aici.

Editura Humanitas are multe surprize pentru noi. Dintre ele, menționăm:

Vineri, 22 noiembrie, ora 18, noi apariții în colecția ”Istorie”

Vladimir Tismăneanu, Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX
Lucia Hossu Longin, Memorialul durerii. Întuneric şi lumină
Ion Mihai Pacepa, Moştenirea Kremlinului. Rolul spionajului în sistemul comunist de guvernare
Participă: Lucia Hossu Longin, arh. Emil Mihăilescu, Manuela Cernat, Ioan Stanomir, Cătălin Strat

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12.00
Lucian Boia, Capcanele istoriei, ediţie de colecţie
Audiobook-urile De ce este România altfel? şi Sfârşitul Occidentului?
Participă: Lucian Boia, Radu Paraschivescu

ora 13.45
Andrei Pleşu, Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri
Participă: Lidia Bodea, Dan C. Mihăilescu, Andrei Pleşu

ora 14.30
Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, ediţie aniversară
Participă: Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Sorin Mărculescu, Gabriel Liiceanu

Restul evenimentelor Humanitas aici.

Editura Herald vine cu lucruri foarte interesante, cum ar fi:

JOI, 21 noiembrie
• 16.00 – 16.50: decernarea premiilor LIBRARUL ANULUI 2013 şi dezbatere cu tema Experiențe de comunicare în piața de carte, la Ceainăria Gaudeamus; invitaţii acestui eveniment sunt librari şi patroni de librării, atât cei înscrişi în campania TE AŞTEPTĂM ÎN LIBRĂRIE, cât şi cei interesaţi să participe în viitor. Invitati speciali: Bianca Chircă şi Valentin Protopopescu

VINERI, 22 noiembrie
• 18.00 – 18.50: lansarea colecţiei ŞAMANISM : Şamanism. Călătorie între două lumi, de Octavian Simu; Şamanii din Tuva, de M.B. Kenin-Lopsan; Şamanism în Siberia, de M.A. Czaplicka; invitaţi: Asociaţia “Floarea vieţii”, Mihaela Gheorghe – storyteller şi Octavian Simu – scriitor. La standul editurii vor avea loc momente inspirate de ritualuri şamanice stravechi

SÂMBĂTĂ, 23 noiembrie
• 13.00 – 13.50: extragere tombolă TE AŞTEPTĂM ÎN LIBRĂRIE 2013 şi decernarea premiilor oferite la concursul foto FOCUS PE CARTE. Moment artistic prezentat de trupa de teatru Obligo

Editura Cartier lansează acum, la târg, deja controversata carte a lui Vasile Ernu, Sînt un om de stînga, sâmbătă, 23 noiembrie, ora 17:00. Invitaţi: G. M. Tamás, Vasile Ernu, Costi Rogozanu. De neratat este și lansarea colecției de cărți de antropologie, cum ar fi cea a domnului profesor Vintilă Mihăilescu – Povestea maidanezului Leuțu. Despre noua ordine domestică și criza omului, care va avea loc tot sâmbătă, de la ora 16:00, în prezența invitaţilor Vintilă Mihăilescu, Cristina Vintila Ghiţulescu, Bogdan Ghii. Mai multe lansări de la Cartier aici.

De la Curtea Veche, nu puteți lipsi:

Vineri, 22 noiembrie, 11.00-20.00 – BLACK FRIDAY LA CURTEA VECHE

Ziua reducerilor la standul editurii Curtea Veche. Prețuri cu 40-80% mai mici la peste 200 de titluri!

Sâmbătă, 23 noiembrie, 12.00 – 12.40

CARTEA CEHĂ la Curtea Veche. Lansarea volumelor de povestiri “77 de legende pragheze” de Alena Ježková, “Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar” de Karel Čapek, “Nu vreau să mă mai întorc printre morți” de Erika Oláhová (Curtea Veche Publishing);  “Coama leului pe pernă. Antologie de proză cehă contemporană” (Editura Arc, Chișinău)

Iar apoi, de la 14.40 – 16.00 - Potentialități muzicale ale operei lui Ion Barbu.  Proiecție spectacol multimedia și audiție muzicală. Participă: Basarab Nicolescu, Nicolae Brânduș. Sala Cupola.

Amănunte aici.

La standul grupului editorial ALL (program complet aici) trebuie să ajungeți pentru că au anunțat că vom găsi peste 400 de volume la 3, 7 și 10 lei . De asemenea, noi vom participa sigur la:

Vineri, 22 noiembrie, ora 19:00, la Standul ALL
“Și acolo ce-o să faci”? Ghidul tău de studii, burse & joburi în străinătate de Diana Ursachi

Invitați:
Psiholog Aurora Liiceanu
Teatrolog Ioana Moldovan, Ambasador Fulbright în România
Lect. univ. dr. Antonio Momoc, Universitatea din București
Alexandru Ghiță, Președinte EDUCATIVA

Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 18:00, la Standul Ţărilor Nordice
Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică de Kjersti Annesdatter Skomsvold, roman în colecţia Strada ficţiunii

Invitați:
Excelența Sa, doamna Ambasadoare a Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg
Autoarea Kjersti Annesdatter Skomsvold
Psiholog Aurora Liiceanu

Cei care vor ajunge la standul Editurii Nemira vor putea alege cărţi din cele peste 700 de titluri pregătite, vor putea beneficia de reducerea generală de 25%, oferta 2+1 cadou şi de reducerea de 35% pentru pachetele cadou. Sâmbătă, 23 noiembrie, noi am merge la lansarea albumului de artă „Nocturne” de George Banu, unde vor vorbi: George Banu, critic de teatru, Ruxandra Garofeanu, critic de artă, şi Valentin Nicolau, directorul Editurii Nemira. Are loc de la 13.30. Iar duminică, 24 noiembrie, ne-ar plăcea să asistăm, de la ora 14:00 la lansarea volumului de poezii „111 cele mai frumoase poezii” de Nichita Stănescu. Vor vorbi: Felix Nicolau, Georgeta Drăghici, Nicu Alifantis, Cosmin Perţa, Dan Mircea Cipariu, Bogdan Hrib. Restul programului aici.

Editura RAO are lansări de carte toată ziua de vineri, 22 noiembrie. De la 13.00, Absentii de Augustin Buzura, în prezența autorului; de la 17.30 –  Istoria cu becul in ochi de Florian Bichir, în prezența autorului; iar de la 18.30 -  Al treilea razboi mondial de Alexandru Grumaz, în prezența autorului; asta numai pentru a numi câteva dintre ele.

Herg Benet și Casa de Editură Max Blecher au stand comun și ne propun, printre altele, trei evenimente vineri, 22 noiembrie:

17.30 – Lansarea volumului de povestiri Acluofobia. Zece povestiri macabre de A. R. Deleanu (Herg Benet, colecțiaCărțile Arven).

18.00 – Lansarea Nymphette_dark99 (ed. a 2-a) de Cristina Nemerovschi (Herg Benet, colecția Cărțile Arven).

18.30 – Lansarea volumului 69 de poeme de dragoste de Leonard Ancuța (Herg Benet).

Mergeți la program, aveți ce găsi.

Paralela 45 ne-a pregătit vineri, 22 noiembrie, de la ora 16.00, lansarea cărții Jurnalul unei pisici asasine, proză pentru copii, de Anne Fine, colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă, iar sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 19.00, Ikebana , poezie, de Liviu Georgescu, colecţia Biblioteca românească. Mai multe, aici.

Editura Tritonic va lansa niște volume inedite, cum ar fi vineri, 22 noiembrie, ora 17.30 – seria de autor / Alina Marinescu, volumele 1. Asasin la feminin; 2. Identități secrete; 3. Balanța puterii; 4. Bariere de fum. Participă autoarea, invitat Anamaria Ionescu, editor Bogdan Hrib. Iar de la 18.30 – colecția Smart Books / volumele Managementul inovației organizaționale. Drumul spre excelență, autor Mariana Nicolae și Manual de studii de caz și bune practici bancare, autor Laurențiu Treapăt. Participă autorii, invitată Alexandra Zbuchea, prodecan Facultatea de Management a SNSPA. Și multe altele, aici.

Încheiem slalomul printre evenimentele speciale din cadrul Gaudeamus 2013 cu Editura Univers, care va fi prezentă la târg cu numeroase cărți noi, dar și cu lansări faine, cum ar fi:

Joi, 21 noiembrie, 15.30-16.00, Spațiul de evenimente Gaudeamus

Simfonie în alb, Adriana Lisboa
Cristian Teodorescu (moderator), Chris Simion, Svetlana Cârstean

Duminică, 24 nov., 11.00-11.30, Spațiul de evenimente Gaudeamus

Lucrarea iubirii, Gabriel Osmonde (pseudonim Andrei Makine)

în prezența scriitorului Andrei Makine, Cristian Teodorescu (moderator), Irinel Antoniu, trăducătorul volumului

Mai multe lansări de la Univers, aici.

Așadar, ne tragem răsuflarea, ne notăm evenimentele la care vrem să mergem, ne pregătim plăsuțe și genți pentru cărți și ne vedem la Gaudeamus 2013!

1. Târgul de carte Gaudeamus 2012 – program și recomandări
2. Tricouri literare pentru bookaholici
3. Vine, vine Gaudeamusul
4. Teniși literari pentru bookaholici
5. Cadouri pentru bookaholici
6. Recomandări de toamnă pentru femei: sex, modă, frumuseţe şi nu numai!

The post Vine, vine Gaudeamus! – recomandări de la bookaholici pentru bookaholici appeared first on Bookaholic.

Pe 20 noiembrie 1858 se năștea scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf, cea care avea să fie prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (în 1909) și care urma să devină, cinci ani după primirea acestei distincții literare, și prima femeie care a fost membră a Academiei Suedeze.

Google sărbătorește cei 155 de ani de la nașterea autoarei așa cum ne-a obișnuit să marcheze evenimentele importante la nivel global: printr-un doodle fantezist, pastelat, naiv, care te duce cu gândul la scrierile pentru copii ale Selmei Lagerlöf.

Și, cum sperăm că v-am obișnuit și noi, vom comemora o scriitoare atât de importantă (feministele au motive în plus de bucurie ) cum știm noi mai bine: prin lecturarea sau ascultarea operei ei, prin a ne pune la punct cu datele ei biografice, și, de ce nu, prin a bucura copilul din noi, întocmai cum i-ar fi plăcut suedezei în cauză.

Mai întâi, trebuie să vă spun că unele dintre volumele ei au fost ecranizate – din păcate însă, eu nu le-am putut găsi niciunde. Dacă știți voi ceva, dați un semn în comentarii. Se pare că volumul pentru copii, una dintre cele mai apreciate cărți suedeze din toate timpurile, Nils Holgerssons underbara resa - Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia (apărută la Editura Tineretului în 1961) a fost adaptat pentru cinema în 1962; Gosta Berlings saga - Povestea lui Gösta Berling, cartea ei de debut, din 1891 (tradusă la noi în 1965 și apărută la Editura pentru Literatură Universală) în 1924, cu Greta Garbo!; Jerusalem în 1996 – carte tradusă de Nicolae Filipovici în 1998, Editura Biblioteca Bucureștilor (mult succes s-o găsiți la Gaudeamus!); Körkarlen (The Phantom Carriage) în 1921 ș.a.

A propos, cea mai recentă carte de-ale ei publicată la noi este minunăția numită Cartea de Crăciun, set de povestiri traduse de Liliana Donose Samuelsson, cu ilustrații de Ilon Wikland (Editura Humanitas, 2011). Faceți-vă o bucurie și includeți-o pe lista de lecturi din viitorul apropiat.

Cât despre ce puteți citi gratuit online sau ce puteți descărca, iată câteva sugestii: aici găsiți o mulțime de cărți scrise de Selma Lagerlöf și traduse în engleză, aici aveți și povești scurte, iar de aici puteți descărca în aproape orice format.

Cu iz de poveste, vă mai spun și că cea care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1909, ”in appreciation of the lofty idealism, vivid imagination and spiritual perception that characterize her writings”, este supranumită regina literaturii suedeze. Ah, și vă puteți ”plimba” virtual prin casa în care s-a născut și a trăit, din Mårbacka, care a devenit muzeu – aici.

Iar acum, câteva recomandări video.

Se cade să începem cu un scurt documentar despre Selma Lagerlöf - un pic dificil de urmărit pentru că are toate subtitrările acelea pe ecran, dar bine că așa înțelegem și noi ceva!

Apoi, de pus în playlist sau de ascultat just for fun, o melodie despre Selma, un fel de omagiu adus autoarei, din câte reușesc să înțeleg. Habar n-am dacă i-ar fi plăcut genul ăsta, dar ce mai contează!

Iar acum un fel de trailer al cărții Povestea lui Gösta Berling, despre care vă spuneam mai sus că este debutul scriitoarei.

Cireașa de pe tortul aniversar este, bineînțeles, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, cartea atât de aclamată în Suedia și nu numai. O puteți downloada gratuit de aici (ebook) sau de aici (audiobook). Dacă însă vreți un video interactiv, aflați că acesta există, în 43 de părți, aici. Ne uităm și ascultăm primele trei părți, să ni se deschidă apetitul .

Zi de poveste, plină de întâmplări haioase să aveți, în compania Selmei Lagerlöf!

Sursă imagine principală

1. Pauza de publicitate: 7 clipuri despre librării
2. Unde găsim cărţi online şi cărţi electronice gratuite
3. 100 de ani de la nașterea lui Albert Camus
4. Cinci site-uri de pe care poți downloada cărți electronice gratuite
5. Scriitoare cu copii. Patru poveşti – Ștefania Mihalache, Simona Popescu, Adina Rosetti, Elena Vlădăreanu
6. Povești contemporane cu și despre cărți în fotografiile lui Wang Qingsong

The post 155 de ani de la nașterea Selmei Lagerlöf (Doodle, clipuri, cărți gratuite, povești despre scriitoare) appeared first on Bookaholic.

În noiembrie, Cărturești-ul împlinește 13 ani de existență. Nu poate decât să ne bucure faptul că librăria noastră de suflet face, de atâta timp, lucruri faine în lumea cărților. Când rostești numele brandului, știi prea bine la ce te referi: la profesionalism, pasiune, responsabilitate, calitate, cultură, cărți, ceai, muzică și filme, toate aranjate cu dischis, într-o atmosferă prietenoasă, relaxată, vie. 

Cum îi șade bine unei librării făcută de oameni pentru oameni, Cărturești ne-a pregătit tot nouă surprize și cadouri la aniversare. De ce? Pentru că ”De 13 ani norocul ne surâde. La noi în fiecare zi e ziua cărților, însă motivul pentru care ne simțim cu adevărat norocoși sunteți voi, cititorii noștri. Așa că vă sărbătorim cu multe surprize”, spun omuleții simpatici din spatele brandului.

Trebuie să fiți la curent cu ce se întâmplă luna aceasta atât pe online, cât și în offline, așa că am făcut o selecție a celor mai importante cadouri și evenimente organizate cu această ocazie.

Pe librăria online Cărturești ne întâmpină trei ”peștișori aurii”: reducere de 20% la toate cărțile din stoc, un pachet-cadou la fiecare comandă efectuată și livrare cu bicicleta.

Așadar, pentru că am fost cititori cuminți, Cărturești ne răsplătește cu 20% reducere la toate cărțile în stoc de pe Carturesti.ro în perioada 13 – 28 noiembrie 2013 (exceptând manualele English Language Teaching şi titlurile editurii Publica).

Apoi, Pisica neagră devine Pisica Pătrată în șase modele jucăușe de suporturi de cesti create de artistul Alexandru Ciubotariu. Astfel, fiecare comandă efectuată în perioada 13 – 30 noiembrie 2013 va sosi cu un pachet care conține două suporturi din colecția aniversară.

Și al treilea peștișor: la 13 ani, poți alege un oraș mai prietenos. Cărturești știe cât de mult contează mediul în care trăim (și, deci, citim ), așa că ne dă posibilitatea să optăm pentru un oraș mai vesel, mai aerisit, mai putin poluat. Cum? Păi, toate comenzile online din categoria ”Livrare în 24h” pot fi livrate în București cu un serviciu de curierat pe bicicletă rapid și prietenos cu orașul. Ce ziceți de asta?

Vreți Cărturești, the whole package? Bine, atunci intrați în orice librărie Cărturești mâine, 22 noiembrie, și veți avea parte de:

- 10% reducere la toată oferta de carte din librării;

- 20% la toată oferta de carte în intervalul 22.00 -24.00;

(Atenție! Reducerile nu se cumulează cu alte campanii sau promoții)

- goodies: ceai & biscuiți din partea casei;

- tombola Cartea anului în fiecare librărie;

- evenimente speciale (mai jos detaliat pe librării);

- program prelungit până la miezul nopții în librăriile Cărturești Verona, Cărturești Brașov, Cărturești Mercy din Timișoara. 

La ce evenimente speciale putem merge? Avem așa:

În Librăria Cărturești Verona vom găsi, în premieră, un produs unic cultural: Zâmburi. Ștefan și Adriana Liuțe ne-au pregătit un proiect antreprenorial inedit pentru piața din România. Acesta va reuni, pentru început, o serie de 40 de povești scurte sub formă de felicitări ilustrate, distribuite în rețeaua națională Cărturești. Așadar, în Verona vom găsi o colecție de povești scurte, ilustrate, disponibile începând cu luna noiembrie atât la bucată, cât și împreună cu un biblioraft în formă de acordeon.

Zâmburi este un produs multi-funcțional: mini-poveștile pot fi cumpărate individual și făcute cadou, pot fi folosite ca obiect decorativ datorită suportului-acordeon realizat special pentru această colecție și pot constitui, de asemenea, o lectură plăcută și relaxantă.

Poveștile au fost ilustrate de Dan Dulău (ilustratorul Festivalului SoNoRo și designerul identității Storience), scrise de Ștefan Liuțe și editate de Adriana Liuțe.

În Librăria Cărturești Brașov, puteți merge la:
- Seară de poveşti – lectură pentru copii, ora 18:00
- Seara muzicala – canzonette si tangouri, ora 21:30
- instalatie vitrina- George Roşu

În Librăria Cărturești Timișoara, ne bucurăm de o serie de evenimente, de-a lungul a cinci zile, care ne promit întoarcerea în timp, în atmosfera Timișoarei interbelice. Program:

- Auăleu Teatru prezintă “Stăteam întinşi pe pat”, joi, 21 noiembrie, ora 20:30.

- Tango interbelic și eveniment muzical “Kindlein – Cântăreţul cu poeziile”, susținut de Emil Kindlein – chitara acustică, electrică, muzicuţă, voce, Dorothea Iordănescu – voce, Sergiu Cătană – percuţie.

- Muzică de film şi tango cu Cristina Struţă (pian) şi Claudia Fotin (violă), vineri, 22 noiembrie, ora 19:00.

- Tango Interbelic cu Cristina Baju şi Silviu Buşat, sâmbătă 23 noiembrie, ora 18:00.

În Librăria Cărturești Arad putem asista, de la ora 19:00, la o ”Seară de cărturărie muzicală”, susținută de cei de la Tasteful Indiecency.

Ce de mai minunății, așa-i? Mulți ani în continuare, Cărturești, să ne mai faci surprize de genul acesta, ne cam plac!

Nu uitați nici de parteneriatul nostru cu librăria Cărturești. Puteți comanda cărți cu 15% reducere dacă sunteți cititori Bookaholic sau puteți vedea recomandările noastre pe site-ul lor.

Surse foto

1. (ÎNCHIS) Câștigă un pachet cu ce cărți vrei tu de la Cărturești!
2. Parteneriatul Cărturești – Bookaholic și 15% reducere pentru voi la cărți
3. Cărturești Nord – o librărie de 600mp în mall Băneasa
4. O nouă librărie Cărturești în mall Promenada
5. Ești ceea ce citești – o campanie Cărturești
6. Anchetă: Profesorii de la Facultatea de Litere la aniversarea a 150 de existență ai acesteia (I)

The post Ce cadouri ne face Cărturești la aniversarea de 13 ani appeared first on Bookaholic.

Acum două zile, într-o sală de cinema IMAX, am fost la avanpremiera ecranizării celui de-al doilea volum din seria Jocurile Foamei, Sfidarea, trilogie scrisă de Suzanne Collins (tradusă la Editura Nemira, care a relansat-o de curând). Lume multă, forfotă, nerăbdare. Cu ceva întârziere și cu un discurs neașteptat al Andreei Esca (prezentă la eveniment deoarece revista al cărei director editorial este susținea promovarea filmului) – cuvântare, de altfel, scurtă și la obiect, îndemnându-ne să fim atenți și la costumele actorilor (puțin ironic pentru cei care știu despre ce este vorba în film) – a început vizionarea.

Ce vă pot spune din start și fără ocolișuri este că mi-a rămas în minte. Și că vreau să-l revăd. Probabil că este una dintre cele mai bune continuări a unei serii pe care am văzut-o.

Cu siguranță mai bine realizat decât primul, cu un alt regizor (Francis Lawrence, care i-a luat locul lui Gary Ross), cu actori care se țin pe poziții și dau totul pe marele ecran, cu o poveste cel puțin la fel de faină și efecte speciale care-ți cam taie răsuflarea și vin, cu siguranță, în completarea acțiunii, Jocurile Foamei: Sfidarea este un spectacol pe care trebuie să-l vedeți.

La fel ca Ioana, și eu am pornit drumul invers, de la film la carte (lucru extrem de rar și pentru mine), însă sunt abia la începutul seriei. Așa că nu vă pot spune eu cât de fidelă este ecranizarea cărții (deși, din punct de vedere al stilului pe care l-am remarcat la Suzanne Collins, cred că replicile, de exemplu, sunt păstrate fără deformări) – poate o va face însăși Ioana . Ceea ce pot face (și se va întâmpla) este să notez câteva impresii despre film.

Sursa

Așa cum poate știți (iar dacă nu, revedeți-l, căci partea a 2-a nu amintește mai deloc de prima), primul film se încheiase cu victoria neașteptată a lui Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) și Peeta Mellark (Josh Hutcherson) în lupta din arena sadică, pozând ca îndrăgostiți. Și, bineînțeles, înfuriindu-l pe președintele Snow, tiranicul a cărui mână fusese forțată în împrejurările cauzate de boabele otrăvite. Ei bine, continuarea se suprapune momentului ca o mănușă, arătându-ne pe cei doi, împreună cu familiile lor, în Satul Învingătorilor – nu vă imaginați că trăiesc în lux, dimpotrivă, însă au, ce este drept, câteva beneficii (cum ar fi mâncare).

Atât Katniss, cât și Peeta, suferă de sindromul de stres post traumatic, fiind atenți la fiecare pas pe care-l fac, simțindu-se încă în lupta pentru supraviețuire. Cadrele se precipită, nu-ți lasă timp de gândire și te aruncă în turul de forță pe care cei doi trebuie să-l facă prin cele douăsprezece districte pentru a ”promova” Jocurile Foamei și tot ceea ce simbolizează acestea.

Sfidând Capitoliul, cei doi au aprins flacăra revoltei – printre cele mai emoționante pasaje din film sunt cele în care Katniss ține discursuri în fața oamenilor săraci din diferite districte; la un moment dat, este luată de val și oferă o bursă lunară familiei lui Rue (Amandla Stenberg), fetița care murise în arenă. Credeți-mă pe cuvânt, momentul în care un bătrânel salută discursul lui Katniss, iar apoi este urmat de toți ceilalți, este unul care mișcă ceva în tine, care-ți trezește măcar puțin sentimentul revoltei (de altfel, și actorul Donald Sutherland, care-l interpretează pe președintele Snow, îndeamnă publicul să se revolte pentru toate problemele pe care le are; un sfat bun, zic eu).

Sursa

Societatea din Panem este la fel cum o știți: divizată tot în 12 districte, cu un Capitoliu parcă și mai obraznic, mai îndrăzneț, mai colorat și nepăsător la tot ceea ce se întâmplă în afara lui. Contrastul, de data aceasta, este la cote maxime. Costumierii și scenografii chiar s-au întrecut pe ei înșiși, inventând ținute și machiaje extravagante – dacă ați crezut că ceea ce ați văzut în ecranizarea primului volum nu poate fi amplificat, v-ați înșelat. A propos de asta: nu cred că fi văzut pe ecran o ținută mai deosebită decât cea pe care o poartă Katniss într-un show televizat (o rochie de mireasă care, atunci când se învârte, ia foc și este dezvăluită o pereche de aripi).

Sursa

Întorcându-ne la firul acțiunii (încercând să nu dau prea multe spoilere), președintele Snow (Donald Sutherland), nemulțumit de revoltele care încep să se nască pretutindeni, se gândește să pună ceva sare și piper: inventează, cu ocazia Jubileului Pacificării (o ediție specială a Jocurilor Foamei, care are loc o dată la 25 de ani), o nouă rundă de jocuri, în care participanții sunt extrași dintre Învingători. Cum Katniss este singura fată din districtul 12 care a câștigat vreodată Jocurile Foamei, intră în competiție automat. De cealaltă parte, Peeta se oferă voluntar în locul lui Haymitch (Woody Harrelson).

Sursa

Spectacolul începe, cu adevărat, abia acum: pregătirile de dinainte de plecare, antrenamentele, turul pe care-l fac tributurile la ceremonia de prezentare a Jocurilor, emisiunea televizată, intrarea în arenă (mult mai sângeroasă decât prima, cu multe capcane, bătălii atât cu ceilalți participanți, cât și cu fenomene ”naturale” de tipul unei cețe – otrăvitoare -, a unor babuini – asasini -, a unei ploi – cu sânge – etc.) și sfârșitul, care te lasă cu dorința unei continuări pe moment.

Efectele speciale, precum vă spuneam la început, sunt foarte faine. De coloană sonoră, ce să mai zic!

Dar nu trebuie să credeți pe cuvânt aceste impresii disparate – mergeți la film și contraziceți-mă! Acesta rulează începând de astăzi, 22 noiembrie, în toate cinematografele din țară. Apoi, poate vă întoarceți la carte.

Era să uit: s-a realizat, recent, o versiune a Jocurilor Foamei sub forma unei animații în stilul jocurilor 8-bit. Este simpatică .

1. Jocurile Foamei, partea a doua: Sfidarea
2. De la carte la film (sau invers): Jocurile Foamei
3. Jocurile Foamei, partea a treia: Revolta
4. O zi științifico-fantastică cu Stanislaw Lem
5. Încă două site-uri cu download gratuit de cărți
6. Fantastica călătorie din Peru la Londra a ursului Paddington

The post Jocurile Foamei: Sfidarea – ecranizarea fantastică a celei de-a doua cărți din trilogie appeared first on Bookaholic.

Gaudeamus este primul târg de carte la care-am fost când am venit în București la facultate. Mi-aduc aminte cât de greu găsisem locul unde se ținea (mă rătăcisem de câteva ori) și cât de încântată am fost că am cumpărat de acolo trei cărți pe care mi le doream de mult (reușind să-mi cheltui bugetul fabulos de 50 de lei pe două săptămâni). Așa că, oricât de multe critici îi poți aduce târgului, pentru mine cred că va rămâne mereu un loc frumos, drag, care-mi va stârni nostalgie.

Spre deosebire de Alina și alte colege bookaholice, mie mi-a plăcut întotdeauna să văd un târg de carte plin (probabil mă voi sătura la un moment dat și voi căuta liniștea de dinaintea furtunii), așa că mereu merg în weekend. Nici nu pot să vă spun ce plăcere deosebită am să îmi fac loc printre oameni, să arunc un ochi printre cumpărăturile lor, să văd ce citesc cei care vin la târguri, ce cărți au în traistă, la ce lansări se înghesuie etc.

Am fost la Gaudeamus ieri, pe la 4.30 și am stat până la închidere. De cum am ajuns la Romexpo, m-am simțit bine văzând oamenii care vin, grăbiți, spre târg, sau pe cei care plecau acasă, cu pungi pline, extrem de pline de cărți (între noi fie vorba, nu am văzut pe nimeni care să plece fără măcar trei-patru volume).

O impresie generală, dacă vreți, este că ne lamentăm degeaba – lumea citește (nu-mi spuneți că sutele de oameni pe care le-am văzut ieri erau acolo doar să se zgâiască, să facă o plimbare de seară sau mai știu eu ce), cumpără, se bucură de astfel de evenimente. Din fericire, au de ce: am văzut multe rafturi cu reduceri foarte mari – este adevărat, unele edituri nu au scăzut prețul foarte mult (1-2 lei în minus nu este chilipir, domnilor) – și multe apariții noi fabuloase (credeți-mă că m-am abținut cu greu să nu plec cu vreo o sută de cărți de acolo).

Acum, ceva mai în detaliu, dar pe fast forward, vă voi spune cam ce-am văzut în cele aproape patru ore, ce veți putea cumpăra sau la ce puteți asista dacă ajungeți astăzi, în ultima zi de târg, la Romexpo.

Am așteptat cuminte la intrare să-mi iau biletul (pe care apoi l-am completat pentru tombolă dintr-o decizie de moment). Imediat cum am intrat în spațiul Pavilionului Central, m-a izbit forfota. La un stand în stânga era un colț unde oamenii stăteau la coadă să-și ia limonadă. Îi servea însuși Dan C. Mihăilescu, iar bănuții erau puși într-un bol, pentru o cauză nobilă: copiii de la spitalul Marie Curie.

Scările principale erau ocupate 100% de ascultători care veniseră la lansarea cărții lui Radu Paraschivescu, Maimuţa carpatină. Erau prezenți autorul, Andrei Pleșu și Lidia Bodea. Cu prezență de spirit, înarmați cu voie bună și povești faine, așa cum îi știți. Nici nu-i de mirare că oamenii se înghesuiau să-i asculte.

(Editura Humanitas a avut, din punctul meu de vedere, cam cel mai fain spațiu din târg, căci te opreai acolo fie și pentru simplul motiv că nu mai puteai și vroiai să te așezi puțin pe scări.)

Bun, am stat eu ce-am stat, dar era un pic irespirabil. Cu părere de rău, căci tocmai începea să povestească Andrei Pleșu o anecdotă, m-am dus spre standurile de la etaj. Care nu, nu erau părăsite .

Pe acolo se învârteau la fel de mulți copii, părinți, tineri și oameni mai în vârstă. Standurile aparțineau unor edituri mai mici, specializare pe câte un domeniu: religie, limbi străine, muzică, politică, cărți pentru copii ș.a. Ceva mai sus, am nimerit (din fericire, căci mie nu-mi plac hărțile, așa că mă bazez pe instinct și noroc) la editura Brumar, care tocmai lansa în serie niște volume.

Eu am asistat la lansarea volumului de poezii Din dragoste pentru poştaş, a scriitoarei stabilite în Franța, Iulia Sala. Alături de ea, au mai vorbit Daniel Cristea-Enache și R. Șerban. Recunosc că au reușit să-mi stârnească curiozitatea și să-mi doresc volumul în cauză.

De altfel, mai aveam un motiv să ajung la Brumar – văzusem, în program, o apariție interesantă: Cu fața la perete, o antologie de Marius Aldea și Bogdan Munteanu, despre care auzisem că ar cuprinde statusuri haioase, acide, serioase, jucăușe ale scriitorilor români de pe Facebook. Eram tare curioasă să o răsfoiesc, să văd ce cuprinde, cum e realizată, dar, datorită numărului mare de persoane aflate la lansări, nu m-am putut apropia de stand. Am capitulat. Dar poate voi aveți noroc, mai ales că se distribuie gratuit (sau cel puțin așa se zvonea).

Cu plimbatul meu pe la editurile de la etaje (mergeți, puteți descoperi comori pe care nu le-ați mai văzut de mult), era să ratez o lansare de carte la care vroiam să ajung: Best of: proza scurtă a anilor 2000, editată de Marius Chivu.

Din fericire, și standul editurii Polirom este central, la nivelul 0, așa că am făcut slalom și, grație întârzierii de 5-10 minute a lansării, am picat la țanc. Zona de lansări era înțesată de scriitori, de la Florin Iaru, Cecilia Ștefănescu, Ana Maria Sandu, Cristian Teodorescu, la Bogdan Alexandru Stănescu, Mitoș Micleușanu, Veronica D. Niculescu, Cezar Paul-Bădescu, Lavinia Braniște, Marian Truță etc. O parte dintre aceștia erau prezenți în antologia de față cu unul, două sau trei texte. Nu poți să nu te bucuri de o lansare de carte într-o companie atât de plăcută, alături de scriitorii pe care-i admiri și citești de atâta timp.

Alături de Marius Chivu, Claudia Fitcoschi modera discuțiile. Marius Chivu a explicat, pe scurt, de ce a ales să realizeze o astfel de antologie (o parte dintre motivații le puteți găsi în articolul său din Dilema), cât de importantă este proza scurtă și cum ar trebui să o citim mai des (este adevărat că, în România, publicul gustă aproape exclusiv romane), cum a făcut selecția pentru volumul de față (a mărturisit că a citit peste 60 de cărți și 40 de autori români de proză scurtă). De asemenea, el îndemna cititorii ca, după ce au descoperit un autor care le place, să meargă să-i caute și în cărțile lor.

După discursul său, Marius Chivu a dat cuvântul scriitorilor care aveau texte în antologie. S-a râs, s-au făcut glume, s-au povestit întâmplări (Mitoș Micleușanu spunea, de exemplu, că a vrut să-și modifice cele două proze selectate de Chivu, dar acesta nu l-a lăsat, tocmai pentru că schimbarea lor presupunea rescrierea) și multe altele.

Mi-a plăcut tare mult ce a spus Veronica D. Niculescu: Proza scurtă este ca o colecție de hituri de la radio. Așa că vreau să cred că oamenii o vor citi și-și vor face propria lor selecție de hituri.

Apoi am intrat în standul Polirom. În colecția Top +10 găsiți cărți una și una, multe abia apărute. Eu m-am bucurat că am găsit, în sfârșit, Băieți de gașcă a lui Dan Lungu, singura carte pe care nu o citisem dintre cele scrise de el.

Găsiți și chilipiruri, dar și apariții nou-nouțe.

Dintre cărțile ”proaspete” pe care nu trebuie să le ratați sunt: primul volum scris de Pamuk, Cevdet Bey şi fiii săi; Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj, de Haruki Murakami; O femeie iubită, de Andreï Makine; Teatrul lui Sabbath, de Philip Roth și multe, multe altele. 

Standul Editurii Litera mi-a plăcut mult, era mare și aerisit, foarte bine pus în valoare. Trona, în centrul lui, un panou mare cu singurul volum tradus la noi din Alice Munro, câștigătoarea premiului Nobel de anul acesta. Singurul lucru pe care am să-l reproșez (nu numai lor, și altor edituri care au făcut, Dumnezeu știe de ce, la fel) este că nu prea aveau prețuri pe volumele expuse. Adică, dacă te interesa o carte sau o sută, le luai în brațe și te duceai la librari să-i întrebi cât costă. Not nice!

De la Litera am trecut la Cartier, care abia lansaseră cărtile lui Vasile Ernu, Sînt un om de stînga, respectiv Costi Rogozanu, Carte de muncă. Să nu care cumva să le ratați!

Librarii erau tare simpatici, asaltați de vreo trei doamne cu listuțe – m-a amuzat și uimit că dumnealor spuneau câte un titlu de pe listă, librarii le căutau și le dădeau sau le spuneau: Ne pare rău, cartea aceasta are stoc epuizat. Încercați săptămâna viitoare în librării. Așa se face treaba, zic eu.

De la Cartier, am trecut în lumea cărților Vellant. Un stand aranjat cu dichis, cu cele mai frumoase cărți pentru copii și nu numai – în paranteză fie spus, întotdeauna am apreciat această editură pentru cărțile faine pe care le scoate, pentru designul deosebit al coperților. Și da, găsiți și reduceri de 10%, 20%, chiar și de 50%.

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, se știe. Degeaba îmi făcusem eu un plan concis: ce lansări să bifez, cum să ajung la standul țărilor invitate, ce standuri să vizitez și să ”atac”. Am renunțat curând la el, nu de alta, dar, la un moment dat, îmi pierdusem orientarea în spațiu . Așa că am mers din stand în stand și, când dădeam peste o lansare, mă opream.

S-a întâmplat astfel cu lansările de la Tritonic - am asistat, de la  ora 18.30 la Mystery & Thriller / volumele Crime la festival, autor Lucia Verona și 3+1, povestiri cu Stelian Munteanu, ale autorului Bogdan Hrib – și de la Editura Eikon - Vasile Gogea își lansa două volume: Voci în vacarm – Un dialog cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca (ediția a II-a) și Singur cu Hegel (un autoportret ascuns), o lucrare din studenție; la această lansare au participat, pe lângă autor, și Ion Bogdan Lefter și Valentin Ajder.

După aceea, am aterizat la Editura Curtea Veche, stand pe care este musai să-l luați cu asalt. De ce? Pentru că au reduceri serioase la cărți extrem de bune. Nu demult vă povesteam despre Prieten drag, tovarăș al răposatului, de Andrei Kurkov (interviu aici), iar acum am văzut-o la 9 lei! Sau Părul Venerei, cartea lui Șișkin lansată de curând în urma vizitei lui la București, cu procente multe în jos. De fapt, întreaga lor colecție Byblos este de cumpărat cu 70% reducere și, credeți-mă pe cuvânt, aveți ce selecta!

Și la ALL am dat peste reduceri – au rafturi speciale cu cărți la prețurile de 3, 7 și 10 lei (trebuie să aveți răbdare să le găsiți pe cele care vă interesează), iar majoritatea volumelor bune se găsesc cu doar 2-3 lei în minus. Am zărit-o și pe autoarea din Norvegia, Kjersti Annesdatter Skomsvold, care semna autografe pe exemplarele abia lansatei ei cărți, Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică. Tare simpatică!

La Aramis veți descoperi volume din colecția BPT (wow!) și cărți haioase pentru copii, la prețuri incredibile: de la 1 leu la 10 lei! Le-aș fi luat tot standul și l-am fi mutat într-o bibliotecă școlară . Afirmațiile de mai sus sunt valabile și pentru standul editurii Corint.

M-am întors la Humanitas și i-am ascultat pe Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo și Denisa Comănescu vorbindtare fain despre Alessandro Baricco și al său Novecento.

Am trecut și prin stand (care arăta excelent) și m-am rătăcit în noile apariții, dorindu-mi să plec cu toate acasă. Nu s-a putut chiar așa, dar … poate reușiți voi – deși, cu părere de rău, reduceri consistente n-am prea văzut.

Era să uit să vă spun: Ana Blandiana fusese luată cu asalt de către pici și oameni mari, care așteptau răbdători un autograf (sau mai multe, am văzut că unii aveau două-trei cărți cu ei).

Ghidată de poemele ce se auzeau la microfon, am mers și la o reprezentație a Teatrului de Foc, care interpreta poezii de Ioan Es. Pop, Angela Marinescu, Ion Mureşan, Cristian Popescu, Florin Iaru, Emil Brumaru și mulți alții. Foarte fain!

Ar mai fi atâtea de spus! Însă, pentru a nu vă plictisi, vă las să priviți imaginile (selecție din reducerile altor standuri) și să descoperiți singurei la Gaudeamus.

Evenimente la care să mergeți mai sunt și astăzi. Nu uitați că-l puteți întâlni pe Andrei Makine (și sub pseudonimul de Gabriel Osmonde) de la orele 15 și 16.30. Programul aici.

În încheiere, poftiți la cărți!

N.B.: Lumea literară este cârcotașă, la fel sunt și cititorii. De aceea, țin să precizez că nu am vrut să fac nedreptate sau ”publicitate” niciunei edituri. Am prezentat, grosso modo, pașii pe care i-am făcut de la intrarea în Romexpo până la ieșire. M-au ghidat fotografiile făcute, așa că am luat-o ”cronologic”. Dacă nu am menționat un stand sau altul, nu este voit, ci pur și simplu fie nu am ajuns la acesta, fie mi s-a părut că mă lungesc prea mult …

1. ”Iubitafizica”, de Iulian Tănase, a fost lansată ieri în haine noi, alături de povești și muzică (audio și video!)
2. Colecționari Lovecraft, fani horror, gothic și Cthulhu, poftiți în Cryptocurium
3. Retrospectiva Gaudeamus: cele mai populare cărți Polirom și Cartea Românească
4. Cu ce a plecat lumea acasă de la Gaudeamus? Cele mai vândute cărţi
5. Un labirint din cărţi inspirat de amprentele lui Borges tocmai a fost construit la Londra!
6. Numărul 4 din Institute The Magazine s-a lansat ieri!

The post Poftiți la cărți! – cum a fost ieri la Gaudeamus appeared first on Bookaholic.

Am descoperit, citind Piazza Bucarest, un scriitor care tratează cu o mare fineţe psihologică portretele de care se ocupă, în timp ce încearcă să le spună povestea. Piazza Bucarest (de Jens Christian Grøndahl, traducere din limba daneză de Carmen Vioreanu) este o carte a cărei miză principală este, cred eu,  posibilitatea de a ajunge să înţelegi un om şi deciziile lui, şi prin asta, cîte ceva despre tine.

Lucrurile se petrec în felul următor: naratorul, care e scriitor, încearcă să afle ce s-a petrecut în viaţa unei femei, Elena, imigrantă din România ceauşistă, şi ce a făcut-o incapabilă de a se ataşa emoţional şi fizic de o altă realitate. În acea realitate intră noua ei viaţă în Danemarca şi Scott, tatăl vitreg al naratorului, un american stabilit acolo cu care Elena se măritase, formal, pentru a putea părăsi ţara. Finalmente, îl va părăsi şi pe Scott, şi, protagonistă a unui şir de părăsiri, Elena va ajunge într-un fel de vortex al căutărilor celor doi, tată şi fiu vitreg.

Iniţial, din pricina ataşamentului foarte puternic dintre cei doi bărbaţi, ai senzaţia că ea, străina fugară, urmează să fie judecată şi culpabilizată pentru deciziile ei, oricare i-ar fi fost motivaţiile. Jens Christian Grøndahl creează genul ăsta de  tensiune şi imprimă, implicit, intensitate şi dramatism poveştii. Cu frazarea lui liniştită, reţinută, care  pare că aduce tăcerea în pagină,  focalizează zone sensibile, dar te lasă să vezi şi chestiile  mai puţin flatante din vieţile personajele lui. Te face, în felul ăsta, să empatizezi sau să te ataşezi, cumva,  de toate trei. Să vezi rănile fiecăruia şi să intri în cercul în care fiecare răneşte şi e la rîndul lui rănit.

Relaţia dintre Scott şi fiul vitreg, scriitorul, e una încărcată de tandreţe şi ataşament, iar modul în care e descris Scott, prin ochii bărbatului mai tînăr, e un fel de microfilm insuflat cu înţelepciune zen:

De multe ori stăteam aşa, într-un loc liniştit, să contemplăm micile  întîmplări nebănuite ale lumii, toate acele lucruri care se întîmplă neîncetat şi care devin interesante, pur şi simplu pentru că te interesezi de ele.  Cum se petrec lucrurile, modul în care se petrec. Scott m-a învăţat să nu mă plictisesc nicodată, pentru că întotdeauna există ceva de urmărit, cum, spre exemplu, vînzătorul de fructe îşi lustruieşte merele şi le aranjează în formă de spirală. Metoda, succesiunea şi coregrafia disciplinată a fiecărei mişcări în parte.  El nu obosea niciodată să observe cum animalele şi oamenii stabilesc o ordine fragilă în haosul nestatornic al lumii.

Jens Christian Grøndahl leagă personajele între ele prin afinităţi, prin ceea ce învaţă unele de la altele şi prin greşelile pe care le fac, iar legăturile astea reuşesc să fie foarte dificil de scuturat. Personajele lui sînt, pe rînd, abuzatori şi abuzaţi, cei care abandonează şi cei care sînt abandonaţi, cei care au controlul sau cei care sînt, de fapt, controlaţi. Faptul că trec prin toate astea şi alunecă dintr-o (in)determinare în alta ţine de o dinamică psihologică pe care am găsit-o descrisă foarte rar în proză.

Modul în care construieşte personajul Elena urmăreşte aceeaşi progresie, mereu conflictuală, care merge de la presupuneri, la evidenţe, trecînd prin erori şi ajungînd, în final, la nişte descoperiri care plasează toate adevărurile pe care crezi că le deţii despre viaţa unui om într-o cu totul altă perspectivă.

Elena e prezentată ca o intelectuală elitistă, dispreţuitoare, care lasă în urmă România comunistă şi micul ei cerc boem, dar nu e impresionată de ce-i oferă exilul. Populat din indivizi care trăiau schizoid o viaţă publică cenzurată şi un soi de  libertate de subteran, definită prin muzica pe care o ascultau şi prin comentariile rarefiate pe marginea cărţilor pe care le împărţeau, grupul în care Elena strălucea, în anii ’80, oferă o imagine tristă, de surogat preţios, a formelor de rezistenţă prin cultură, de apartament, practicate de intelectualitatea a vremii. Era, citez: „o lume în care oamenii trăiau pentru artă în timp ce munceau altceva pentru a întreţine asta. Toţi aveau tot felul de slujbe prost plătite, dar nu numai de nevoie, după părerea ei, ci şi ca o formă de deghizare socială, la fel ca membrii unei frăţii secrete. Ea (Elena) descoperea că oraşul era străbătut de canale nevăzute, unde libertatea îşi găsea calea, nu în opoziţie cu societatea închisă, ci mai curînd într-o uitare frumoasă şi autosuficientă, aparent situată dincolo de orizontul constrîngerilor şi al necesităţilor triviale.“

Sursa

Scriitorul reuşeşte să vorbească credibil despre conflictul inerent unei astfel de vieţi şi despre modul în care el modifică, a la long, comportamente. Vorbind despre Elena, şi mai ales despre trecutul ei în România comunistă, încearcă să o înţeleagă prin prisma raportului dintre izolare şi rolul pe care ceilaţi îl au în modelarea de sine:

„Elena nu avea contact cu lumea, orice ar fi însemnat asta, pentru că ea se retrăsese în sine, apăsată de intimidanta lipsă de libertate a lumii înconjurătoare, sau pentru că lumea se estompa sub orizontul ei de aşteptări exagerat de mare. Voinţa ei devenise instantaneu mai presantă şi mai neşlefuită, pentru că nu era mijlocită în evoluţia liberă, dar şi temperată, laolaltă cu alte voinţe, aşa cum oamenii, de altfel, se educă unul pe celălalt doar fiind împreună. Vidul dintre eul ei şi lume îi schilodea viaţa mai mult decît lipsa de libertate, da ea ştia instinctiv că nu va putea lăsa în urmă acel vid decît atunci cînd va fi liberă. “

Sursa

Nu e simplu să scrii despre vid, alienare şi truamă, mai ales dacă îţi pui mereu întrebări. Despre asta e, de fapt vorba în Piazza Bicarest , o carte cu mute pagini de interogaţii, o carte în care te molipseşti cu reflexul de a-ţi exersa atenţia.

Cartea poate fi comandată din librăria online Cărturești, la prețul de 19,96 lei. Dacă introduceți codul Bookaholic la orice comandă, veți beneficia de 15% reducere în librăria online Cărturești. 

1. De la autoficţiune la proza pulp
2. Mihail Sebastian, dincolo de „Jurnal” – proza
3. Să scoatem proza scurtă din sertar! – site-uri unde putem găsi povestiri gratuite online
4. Plătește cu poezie – o frumoasă idee Julius Meinl
5. 6.300 de oameni și-au plătit cafeaua Julius Meinl cu o poezie!
6. Să scrii sau să creşti copii? Elif Shafak – Lapte negru

The post Piazza Bucarest, proză daneză şi tăcere appeared first on Bookaholic.

Într-o dimineață răcoroasă de duminică, cu pași grăbiți, cu un trandafir roșu într-o mână și o hartă a cimitirului Bellu în cealaltă, mă îndreptam spre mormântul lui Macedonski. Nu, nu eram singura, ci mă alăturam unui grup mic de cincisprezece persoane, care aveau să asiste la o întâlnire discretă în ziua în care a decedat poetul, prozatorul și dramaturgul român Alexandru Macedonski – 24 noiembrie 1920.  

Departe de tumultul și forfota de la Gaudeamus, Irina Macedonski, stră-strănepoata lui Alexandru Macedonski, ne invitase la o întrunire simbolică la mormântul scriitorului, demers ce precedă ”Anul Macedonski” – anul viitor se vor împlini 160 de ani de la nașterea autorului.

Au fost chemați la această întâlnire apropiații poetului și câțiva jurnaliști. M-am bucurat să asist la un eveniment atât de special, într-o atmosferă de care nu mai avusesem parte până acum (puțin ciudată – în bine – datorită locului, liniștită, delicată, cumva intimă). Iar dacă luăm în considerare faptul că l-am ascultat, pentru prima dată, pe actorul Mihai Gruia Sandu citind din poemele lui Macedonski, iar pe stră-strănepoata scriitorului povestindu-ne despre el, despre viața și opera sa, despre proiectul de vitalizare și mediatizare a scrierilor sale – pe care intenționează să-l demareze în anul 2014 -, despre ce înseamnă pentru ea greutatea numelui pe care-l poartă și moștenirea ei culturală, atunci pot afirma că a fost, cu siguranță, o dimineață perfectă.

(citiți și Al. Macedonski: o pledoarie sau paradoxul stră-străbunicului, un text scris de Irina Macedonski și apărut în premieră, acum doi ani, pe Bookaholic)

Printre versurile lecturate de Mihai Gruia Sandu, s-au numărat fragmente din Noapte de martie, Copilăria, Mângâierea dezmoștenirii, Rondelul marilor roze, Noapte de noiembrie (în care scriitorul își descria propria moarte și a murit chiar într-o noapte de noiembrie), Epigraf etc.

După un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Macedonski și după citirea unui colaj din versurile sale, Irina Macedonski ne-a spus câteva vorbe despre relația ei personală cu opera lui Macedonski și ne-a prezentat, pe scurt, schița acțiunilor programate în cadrul proiectului ”Alexandru Macedonski – 160 de ani de istorie și literatură”. Am considerat că, mai ales voi, bookaholicii, trebuie să știți ce evenimente frumoase a propus Irina, așa că vă vom dezvălui, la rândul nostru, despre ce este vorba.

În mare, stră-strănepoata lui Macedonski plănuiește să grupeze toate activitățile din anul viitor sub forma a trei direcții: ”Scriitor reprezentativ pentru secolul al XIX-lea”, ”Scriitor european” și ”Lucrurile memorabile pe care le-a făcut Alexandru Macedonski”. Acestea vor fi evidențiate atât academic, cât și nonconformist.

Pe partea academică, Irina Macedonski s-a gândit la o serie de conferințe la Litere, de exemplu, care să se concretizeze într-un volum și să aibă ca teme posibile poezia viitorului, sublimul în literatură, protipendada, romantismul de secol XIX ș.a.

Promovarea neconvențională ar avea, printre altele, și evenimente de tipul unei acțiuni de plantat trandafiri primăvara și toamna, organizarea unor nopți macedonskiene (recitaluri de jazz, poeme, experimente literare, teatru avangardist, proiecții etc.), ateliere de pictură senzorială la malul mării, ”Maraton pentru bicicletă și poetică” – o tură până la Brașov cu toate comunitățile bicicliștilor – și o mulțime de alte minunății. Nu trebuie să ratați aceste evenimente, așa că vă sfătuim să stați cu ochii pe noi, vă vom ține la curent cu tot ceea ce se va întâmpla în ”Anul Macedonski”.

La mica întrunire, ne-am bucurat și de un discurs critic foarte bun al lui Mihai-Daniel Gheorghe, despre opera lui Alexandru Macedonski.

Întâlnirea de la Bellu s-a încheiat cu depunerea trandafirilor aduși de oamenii prezenți pe mormântul scriitorului, un moment emoționant și deosebit, simbolic – Macedonski cerea, pe 24 noiembrie 1920, pe patul de moarte, parfum de trandafiri.

Apoi, am avut ocazia să port o mică discuție cu o parte dintre cei de acolo, printre care și cu Mihai Gruia Sandu. L-am întrebat dacă va mai participa și la alte acțiuni în 2014 legate de Macedonski și mi-a spus că este mult prea devreme pentru a confirma.

În ceea ce privește evenimentul la care abia asistase, Mihai Gruia Sandu mi-a spus:

”În primul rând, întâlnirea de astăzi a fost salutară, pentru că avem o moștenire culturală imensă pe care n-o fructificăm. Din ce cauză? Există niște etichete puse așa: poeți minori, poeți interbelici etc. La școală, când am învățat de Macedonski, mai întâi l-am studiat cu prostia aceea cu Epigrama - atât de puțin mă interesează Epigrama, hai să ne uităm la operă, să vedem ce se întâmplă acolo. La fel se vorbește și de Minulescu, că este poet minor, dar mie îmi face o plăcere enormă să recit poezii de el.

Despre Macedonski acum am aflat că a scris un scenariu de film, ceea ce este deosebit de important. Iată, de acum două secole, să avem un scenariu de film scris de un român în franceză, despre care nu știe nimeni, este mare lucru. Macedonski era un frenetic, un bătăios, un frământat, un perfecționist, și trebuie pus la locul lui. Suntem datori acestor oameni.

Noi ne exprimăm acum în limba română pe regulile și pe fundamentul pus de această generație. Oamenii nu-și dau seama cum ar fi fost limba română fără Macedonski, fără Eminescu, fără Caragiale, noi suntem super tributari lor”.

L-am întrebat și care sunt poeziile sale preferate scrise de Alexandru Macedonski. Iată ce mi-a răspuns: ”În primul rând Rondelurile, pe care eu le consider capodopere. Apoi ciclul nopților, de care chiar cred că toată lumea a auzit. Dar trebuie să recunosc că nu am săpat destul în dramaturgia lui, scenariul de film trebuie să-l văd neapărat, eu însumi am făcut ani de zile demersuri de joc în limba franceză”.

Apoi a adăugat câteva cuvinte despre cât de fragil și complex va fi efortul de revitalizare a operei  poetului:

”La Macedonski trebuie făcută o operă mai complicată, mai delicată. Exact așa cum scoți la lumină un tablou renascentist, să spunem, care a stat într-un pod vechi, culorile s-au mătuit, pânza s-a boțit, sașiul a putrezit și cuiele au ruginit, e nevoie de o delicată operă de restaurare. Pentru ca lumea să înțeleagă exact ce se întâmplă, tabloul, ca și opera lui Macedonski (și nu numai a lui, avem multe comori în pod cu sașiul putrezit), trebuie restaurat, trebuie redată strălucirea, poziționat pe mintea contemporanilor. Chestie care este destul de grea nu pentru că opera nu este valoroasă, ci pentru că mintea contemporanului este cumva redusă la nevoile de bază în criza asta pe care o trăim, criză mai ales morală. De aceea, el nu mai vede perlele pe care calcă în fiecare zi”.

Dimineața de duminică, 24 noiembrie, s-a încheiat cu parfumul de trandafiri care plutea în aer și cu speranța că Irina ne va invita și la următoarele manifestări. A fost o bucurie să fim acolo și vă dorim și vouă să luați parte la tot ceea ce se va întâmpla în ”Anul Macedonski”.

Pe final, vă las cu o mică selecție de versuri lecturate de Mihai Gruia Sandu la mormântul lui Macedonski.

O, copilărie scumpă, vârstă-atât de fericită,

În coroana ta nu este floarea grijii împletită,

Însă repede te duci;

Iată: însumi dau uitării că am fost copil odată:

De atuncea, mi se pare că e-o vreme-ndelungată,

Vai, şi zilele trecute nu poţi să le mai apuci!

(Copilăria)

Şi chiar sufletul meu este rază, cântec şi magie!
Şi colorile din juru-mi, nimb al cerului divin,
Le beau sacra voluptate, ce mă-mbată ca un vin,
Iar întreaga mea făptura e întreagă armonie.

(Lewki)

Deunăzi către ziuă visasem că murisem…
Zăceam întins pe-o masă, suflare nu aveam,
Şi mumă, fraţi, prieteni, şi toţi pe câţi iubisem,
Coprinşi de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.

(Noapte de Noiembrie)

Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece,

Când voi fi de-un veac aproape oase şi cenuşă rece,

Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin,

Şi-al meu nume, printre veacuri, înalţându-se senin,

Va-nfiera ca o stigmată neghiobia duşmănească,

Cât vor fi în lume inimi şi o limbă românească.

(Epigraf)

1. Al. Macedonski: o pledoarie sau Paradoxul stră-străbunicului
2. The Old Man and the Sea – o animaţie deosebită, de Alexandr Petrov
3. The Poe Toaster: coniac, trandafiri și moartea unei tradiții
4. Parfum cu miros de carti
5. Montolieu – un colţ de rai cu parfum de cărţi
6. O nouă întâlnire cu Pascal Bruckner şi o nouă abordare în literatura sa – thrillerul

The post Parfum de trandafiri și o întâlnire deosebită la mormântul lui Alexandru Macedonski appeared first on Bookaholic.

Zilele acestea se deschide, într-un spațiu expozițional londonez, Gazelli Art House, o expoziție de fotografie cel puțin interesantă, focusată pe ideea de izolare cu care se confruntă majoritatea scriitoriilor și a casnicelor. Da, ați auzit bine! Scriitorii și casnicele, două categorii de oameni care își petrec majoritatea timpului între pereții propriilor case, spații care le asigură confortul dar care îi izolează în același timp de societate transformându-i practic în proprii lor prizonieri. Charlotte Colbert, care este și scenarist și fotograf, a realizat o serie de fotografii alb-negru pentru această expoziție, intitulată “A Day at Home”, pornind de la propria experiență, de femeie care își petrece cel mai mult timp în casă scriind și făcând multe alte trebușoare.

Realizate într-o casă în care nu mai călcase picior de om de prin anii ’50, din Bethnal Green (Londra), cu zidurile în paragină, fotografiile accentuează ideea de luptă a scriitorului și a femeii casnice împotriva barierelor impuse de spațiul domestic și sugerează în același timp o stare psihică deteriorată.

“Mi s-a părut interesant că scriitorul și casnica au în comun această nebunie care vine din izolare”, mărturisește Charlotte Colbert dând exemplu o lucrare timpurie a artistei Louise Bourgeois, “Femme maison“, al cărei nud feminin, ce poartă în loc de chip o casă, simbolizează dorința femeii de a se elibera din casa-închisoare, încercând astfel să se scuture de convenții sociale și de o sufocantă normalitate.

Atât scriitorul cât și femeia casnică sunt solitari în spațiul lor domestic, în care își desfășoară muncile lor repetate: scriitorul, închis în biroul său – pe care mulți îl descriu ca fiind propria lor celulă – unde învârte foi după foi și conversează cu personaje imaginare; casnica repetând gesturi mecanice în spălatul vaselor și al rufelor, în curățarea covoarelor și al ferestrelor. Spațiul domestic este așadar locul în care scriitorul și casnica se pot bloca în propriile lor îndeletniciri și fantezii pentru simplul fapt că duc o existență solitară, în care se dezvoltă vicii, superstiții, ritualuri. “Singurătatea este întotdeauna însoțită de nebunie”, o citează Charlotte Colbert pe scriitoarea franceză Marguerite Duras.

Fotografiile Charlottei Colbert ne reamintesc practic tuturor că, oricât de convinși suntem de faptul că deținem controlul asupra vieții noastre, firul extrem de subțire care separă normalitatea de nebunie se poate rupe oricând iar unul din mediile propice pentru asta este chiar casa în care locuim.

Surse: aestheticamagazine.com, charlottecolbert.com, uk.paidon.com, frostmagazine.com, culturecompass.co.uk

1. Cuvinte nemaiauzite, în ilustrații pe care nu le uiți ușor
2. 30 de actori și actrițe surprinși în fotografii în compania cărților
3. A trece graniţa, de curiozitate – Călătorind cu Herodot, de Ryszard Kapuscinski
4. Singurătate şi disperare în „Tunelul” de Ernesto Sabato
5. Fitzgerald despre faima, singuratate si nefericire
6. Bookaholicii în fotografii

The post Cât de ușor pot trece scriitorii și casnicele de la singurătate la nebunie / Fotografii de Charlotte Colbert appeared first on Bookaholic.

Gata, nu mai avem mult de așteptat: în aproape cinci zile începe, în sfârșit, cel mai frumos festival independent de literatură  din România: Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB). Din fericire, Oana Boca, Bogdan Alexandru Stănescu și Vasile Ernu (fondatorii proiectului) au rămas pe baricade și organizează, și anul acesta, o ediție-bijuterie a FILB.

Abia așteptăm să asistăm la întâlnirile cu scriitorii invitați la cea de-a VI-a ediție, unul mai interesant ca celălalt, în perioada 4-5-6 decembrie.

Programul complet al ediției de anul acesta poate fi găsit în secțiunea de evenimente culturale, aici.

FILB revine, după un an, cu multe surprize și premieri. Una dintre surprize este că festivalul se prelungește cu o zi (m-am bucurat tare mult când am văzut acest lucru): se numește ziua 0 și are loc pe 3 decembrie la librăriile Cărturești Verona, respectiv Humanitas Cișmigiu. Atunci se întâmplă (din păcate aproape în paralel) evenimentul Soț și soție – un dialog între două cupluri de scriitori (Zeruya Shalev & Eyal Megged și Cecilia Ștefănescu & Florin Iaru), dirijat de un cuplu de scriitori (Adela Greceanu şi Matei Martin) – mai este nevoie să vă spun că mi se pare o idee extrem de faină? – și lansarea cărții Sânge şi spledoare. Un roman despre familia Borgia, a lui Sarah Dunant; alături de ea vor fi Dana Jenaru, Marina Constatinescu, Elisabeta Lasconi, Carmen Săndulescu, Marius Chivu şi Denisa Comănescu.

Spicuind din program, vă dezvăluim lista scriitorilor cu care ne vom întâlni la FILB: Sarah Dunant (Marea Britanie), Zeruya Shalev și Eyal Megged (Israel), Marinko Koščec și Robert Perišić (Croația – invitați grație unui schimb cultural, prin intermediul unui parteneriat semnat cu Uniunea Scriitorilor din Croația), Andrea Tompa (Ungaria), Srđan Srdić (Serbia), Kei Miller (Jamaica), Corina Sabău, Marin Mălaicu-Hondrari, Andrei Dósa, Adrian Schiop (România).

Poate vă mai amintiți că vă spuneam astă-vară că FILB a fost unul dintre proiectele care au strâns bani pentru organizare la prima ediție a Swimathon București. Atunci, Vasile Ernu (organizator), regizorul Thomas Ciulei și Andra Cărbunaru (Librăria Bastilia) au înotat pentru FILB, reușind să atragă zeci de susținători și banii necesari cumpărării unui bilet de avion. Din fericire, gestul lor nu a fost trecut cu vederea, astfel încât aflăm de la organizatori că, în premieră, festivalul a fost susținut anul acesta de doi sponsori: Casa de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații și Fiterman Pharma. Între noi fie vorba, dacă este să fiu cârcotașă, mă întreb de ce până acum nu s-au alăturat și alții …

Oentru a vă mobiliza mai bine vă redăm și declarația lui Bogdan Alexandru Stănescu, președintele FILB:

”Dacă ne-am propus ceva în legătură cu festivalul nostru «de buzunar», a fost să construim un loc unde scriitorii să se simtă bine. Să se simtă cu adevărat bine, să rețină Bucureștiul ca pe acel oraș unde vrei să revii cu drag. FILB a fost locul și bucata de timp în care am reușit să facem cîteva sute de oameni să vibreze în fata unui scriitor, ceva cu totul și cu totul diferit de o lansare clasică de carte. Am început ca niște amatori și cred că am reținut din acel amatorism partea bună, adică entuziasmul, lipsa oricărei blazări. Pentru mine, FILB va rămîne un spațiu sacru, o felie din decembrie cînd văd aceleași chipuri pe care se citește așteptarea. O așteptare care ne obligă pe noi să dăm ce e mai bun. Cîteodată ne-a ieșit, iar cînd nu s-a întîmplat, am fost iertați cu generozitate”.

Ultima veste bună pe care v-o dăm astăzi, care ne face să fim mândre și să ne dorim să ne ridicăm la nivelul aprecierilor organizatorilor, este că Bookaholic va fi partener media principal al acestei ediții. Mai mult, colega noastră, Silvia Dumitrache, va modera cea de-a doua seară de întâlniri FILB (joi, 5 decembrie, de la ora 18:00). Nu cumva să ratați evenimentul!

Noi vom fi acolo, vă vom ține la curent cu tot ceea ce se întâmplă și se discută, ca de obicei. Vă așteptăm!

1. Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti, pe 7, 8 şi 9 decembrie
2. Festivalul Internațional de Literatură București participă la prima ediție Swimathon
3. Festivalul Internațional de Literatură (FILB) – ediția a cincea
4. Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara
5. Programul Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti, pe zile
6. Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara – informații și program complet

The post Mai e puțin și începe Festivalul Internațional de Literatură de la București! appeared first on Bookaholic.

Săptămâna trecută, casa de licitații Sotheby’s din New York a înregistrat un nou record mondial la vânzâri de carte cu “Bay Psalm Book“, o carte de psalmi printată în 1640 în Cambridge, Massachusetts, care s-a vândut cu 14,165,000 de dolari doborând astfel recordul înregistrat în 2010 de o copie după  “Birds of America”, de John James Audubon, achiziționată cu 11.54 milioane de dolari.

Prima carte tipărită pe teritoriile britanice din America de Nord (de către puritani), “Bay Psalm Book” a existat în 1.7000 de exemplare la prima ediție, cea de la Sotheby’s fiind una din cele 11 copii care au supraviețuit.

Cumpărătorul acestei cărți, ce a aparținut până acum bisericii Old South Church din Boston, este un investitor american pe nume David M. Rubenstein, care a mai achiziționat documnete istorice precum o copie după Magna Carta cumpărată în 2007 cu 21 de milioane de dolari. Conform “The New York Times”, acesta nu intențiuonează să ia acasă “Bay Psalm Book”, ci s-o împrumute mai multor biblioteci din SUA până când se va stabili la care dintre ele va rămâne pe termen lung (tot sub formă de împrumut).

“Suntem încântați că această carte, care e atât de importantă pentru istoria și cultura noastră, este destinată spre a fi văzută de cât mulți americani care îi vor putea aprecia inegalabila semnificație”, a spus David Redden, șef al departamentului de cărți de la Sotheby’s.

Având în vedere că Biblioteca Publică din New York deține deja una dintre celelalte 10 copii ale cărții, ar fi posibil ca “Bay Psalm Book” să-și găsească locul lângă sora ei? Sau poate la universitățile Yale, Harvard, Brown, unde există de asemenea câte un exemplar al cărții? Rămâne de văzut!

Surse foto: most-expensive.com, abcnews.go.com, bibleportal.christianpost.com

1. Ascultă-l pe Stephen King citind din noul lui roman
2. Cărți în .com – reduceri la Nemira și noul Kindle
3. Book on Book – decor cu cărţile deschise
4. Start wearing book prints, wearing book prints…
5. The Book Party
6. Apple book cases

The post Bay Psalm Book, noul record Sotheby’s appeared first on Bookaholic.

Credeați că ați scăpat de infografice? Nu, nu, încă mai avem pentru voi tot felul de informații, mai mult sau mai puțin utile, dar cu siguranță interesante, din lumea cărților.

Despre cele mai citite cărți din lume de-a lungul timpului sigur ați mai văzut grafice pe ici, pe colo. Unele poate v-au dezamăgit, altele v-au făcut să vă simțiți cu musca pe căciulă (pentru că jumătate dintre ele erau de mult timp pe lista de așteptare), la unele v-ați revoltat că apar pe liste, iar la altele ați fost mândri că le-ați bifat. 

Sigur, v-am mai spus cu alte ocazii, nu am întotdeauna încredere în grafice și sondaje (uneori par irelevante, cu date greșite sau făcute doar de dragul de a fi făcute), însă cel realizat de Lovereading (un site care se mândrește că te ajută să-ți alegi lecturile viitoare) pare că are cap și coadă.

Bine documentat, oamenii de acolo nu s-au oprit la a enumera cărțile cele mai citite din istoria omenirii, ci au detaliat: câte traduceri au avut cărțile respective, câte ediții și câte exemplare au fost vândute. Cred că așa se face o treabă bună: pui cap la cap informațiile pe care le ai despre o carte, criteriile cele mai relevante pentru a înțelege de ce s-a ajuns la concluzia că face parte din categoria ”cele mai citite”.

Că unele cărți au fost cumpărate și poate zac într-o bibliotecă prăfuită, fără a fi fost citite vreodată, asta e altă problemă. Care chiar nu poate fi cuantificată.

Și surpriză: dacă vreți să citiți sau să recitiți unele dintre cărțile de mai sus, cei de la Ebook Friendly au făcut o listă de unde le puteți downloada gratuit.

Trebuie, în încheiere, să mă ”mândresc” și să mă laud că am citit cam 70% dintre ele. Voi? V-ați numărat lecturile?

Sursa: ebookfriendly.com, lovereading.co.uk

Sursă imagine principală

1. Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni
2. Cărți neterminate, abandonate, reluate sau citite cu noduri în gât
3. Cele mai frumoase cărți din România – concurs de design de carte
4. 2011 în cele mai faine cărţi – pentru mine (Mădălina)
5. Cele mai ciudate/funky rafturi pentru cărţi
6. „Noaptea de sânziene”, nostalgia timpului pierdut

The post Cele mai citite cărți de-a lungul timpului – infografic appeared first on Bookaholic.

În preajma Crăciunului, romancierul scoțian Irvine Welsh a pregătit un cadou cât de poate de neconvențional pentru oamenii fără adăpost din lumea întreagă: o povestire în care Francis Begbie – un personaj extrem de violent, dependent de droguri, pe care îl știți din “Trainspotting” și “Porno” – își schimbă năravul devenind un om bun.

Considerându-se mai degrabă activist social decât scriitor, Welsh s-a gândit să vină în ajutorul omenilor fără casă oferind, prin această povestire, un exemplu de reabilitare. Scrisă special pentru International Network of Street Papers (INSP) – organizație ce sprijină proiectele street paper, ce constau în vânzarea de ziare și reviste în stradă de către oameni săraci în ideea ca aceștia să fie astfel ajutați – povestirea îl pune într-o lumină blândă pe sociopatul Begbie, care reușește să scape de proprii demoni prin intermediul artei și al iubirii, iese din închisoare și se întoarce la familia lui de sărbători.

Povestirea se numește “He Ain’t Lager” și va fi publicată în “The Big Issue”, unul din cele peste 100 de ziare de stradă susținute, în aproximativ 40 de țări, de către INSP, al cărei ambasador este de altfel și Irvine Welsh.

Surse foto: fearlesslyfrank.blogspot.ro, villains.wikia.com, samurailife.net

The post Ce cadou le face Irvine Welsh de Crăciun oamenilor fără adăpost? appeared first on Bookaholic.

Vă povesteam, nu demult, cât de tare ne place nouă proza scurtă și cum credem că a fost cam nedreptățită până acum, pusă într-un con de umbră și uitată acolo. La Gaudeamus, a fost lansată o antologie dedicată prozei scurte românești a anilor 2000, o apariție în premieră editorială la noi: Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013, editor: Marius Chivu). Am salutat și felicitat inițiativa inedită și, cum altfel, ne-am pus pe citit – chiar vă așteaptă multe surprize literare în această carte. 

Volumul în cauză reunește cele mai bune texte de proză scurtă românească din anii 2000. Astfel, între cele două coperte frumoase, găsim 40 de proze scrise de 23 de autori: Ioana Băețica Morpurgo, T.O. Bobe, Lavinia Braniște, Dan Coman, Luca Dinulescu, Adrian Georgescu, Radu Pavel Gheo, Silviu Gherman, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Mihai Mateiu, Mitoș Micleușanu, Angelo Mitchievici, Veronica D. Niculescu, Radu Paraschivescu, Cezar Paul-Bădescu, Liviu Radu, Sorin Stoica, Lucian Dan Teodorovici, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Marian Truță.

Textele au fost selectate de scriitorul și criticul literar Marius Chivu, după mai mulți ani de (re)citiri (poetul spune că a lecturat peste 60 de cărți și 40 de autori români de proză scurtă, o performanță notabilă, zic eu) și însemnări.

Editorul justifică pe larg, în prefață, demersul său, motivat în alcătuirea unei antologii de acest tip din cauza subestimării genului: ”De ce nu avem proză scurtă? Există mai multe posibile explicații. În primul rînd, lipsa tradiției, dar, mai ales, dificultatea genului placată pe mentalitatea scriitorului român care are în continuare prejudecata genului minor și vede în roman oportunitatea canonică prin excelenţă (asta în ciuda unor contraexemple zdrobitoare: Caragiale, Cehov, Borges, Cortázar, Cheever, Carver, Cosașu ș.a.); la care se adaugă predilecţia publicului pentru roman ca gen de consum și, în acord cu legea cercului vicios, conformismul comercial, lipsa de îndrăzneală și de viziune a majorității editorilor care nu încurajează, nu susțin sau nu promovează suficient proza scurtă autohtonă, atitudine întreținută, e-adevărat, și de lipsa oricărui stimulent instituțional”.

Până să discutăm punctual, pe texte, despre volum, am fost curioși să vedem ce părere au scriitorii cuprinși în antologie despre proza scurtă, așa că am realizat o mică anchetă. Nu au putut răspunde toți 23, dar veți citi, în continuare, 10 dintre ei. Aceștia au răspuns la întrebarea ”Care sunt provocările scrierii de proză scurtă și de ce credeți că nu se prea citește acest gen la noi?”. Vă asigur că merită să citiți răspunsurile lui Radu Pavel Gheo, Veronica D. Niculescu, Alex Tocilescu, Cosmin Manolache, Mihai Mateiu, Luca Dinulescu, Lavinia Braniște, Radu Paraschivescu, Adrian Georgescu, Marian Truță.

După aceea, dacă vi s-a deschis apetitul de a discuta despre proza scurtă, vă invit și pe voi să răspundeți la întrebare în comentarii.

Radu Pavel Gheo

De ce-ar fi proza scurtă o provocare diferită de alte genuri de ficţiune? Pentru scriitor e doar o problemă de intenţie, de temă, de idee, de perspectivă: unele lucruri le poţi povesti în mai puţine cuvinte, altele în mai multe, unele pot cuceri cititorul prin concizie, altele cer spaţii de desfăşurare mai ample, capătă amploare şi impun o construcţie elaborată, de te trezeşti că ajungi să scrii ceea ce se cheamă un roman.

Dar până la urmă totul e în ochiul cititorului. Poate că asta ar fi o provocare: încercarea de a cuceri cititorul într-o epocă în care se vehiculează ideea că proza scurtă nu are priză la public. Doar că aici mă simt neputincios. Nu pricep de ce proza scurtă (nuvela, povestirea, schiţa) nu ar atrage cititorii – mai ales cînd toată lumea se plînge că nu mai are timp pentru citit. O povestire se poate citi de la un capăt la altul în metrou sau seara, înainte de culcare, se poate savura la masă, cu cartea deschisă în faţa farfuriei (da, ştiu că e nesănătos, dar cît e de plăcut!), iar dacă nu îţi place, te poţi consola că ai pierdut mai puţină vreme decît cu un roman slab.

Ar fi totuşi o provocare pe care proza scurtă i-o impune scriitorului: nevoia de a fi la înălţime pe tot parcursul textului. Într-un roman scăderile de ritm, pasajele mai greoaie, micile scăpări (cînd mai adoarme şi bunul Homer) trec mai uşor, ba chiar sînt utile cînd şi cînd, pentru detensionare: cititorul mai răsuflă o pagină-două. În schimb, cu proza scurtă trebuie să fii în priză tot timpul, ca să nu-l pierzi pe cititor în scurta călătorie pe care o face împreună cu povestea ta. De aceea maeştrii prozei scurte sînt mai mereu maeştri, pe fiecare pagină.

(sursă foto)

Veronica D. Niculescu

Provocările? La fel ca în cazul oricărui alt gen: să ai o temă în care crezi, să ai un subiect, apoi să simţi motivaţia aceea ca un freamăt care să te împingă zi după zi, până când chiar nu se mai poate, şi scrii. Să decupezi. Să extragi un mic ciob de realitate, să vii foarte, foarte aproape de el, să te uiţi prin el, să spui simplu, să ascunzi firele, hăţişurile, dar ele să existe, undeva în spate, într-un fundal intuibil, descifrabil. Să aibă totul simplitatea aparentă a unui fulg de zăpadă poposit pe un geam. La o privire atentă, să înţelegi că fulgul este, de fapt, unic şi grozav de complex. Dar el s-a şi topit între timp. Să ai senzaţia, tu, cititor, că ţi-a scăpat ceva, ceva esenţial. Să ieşi din casă cu povestea în minte şi să te gândeşti la ceva-ul acesta. Aşa e pentru mine povestea ideală.

Nu se prea citeşte? Nu cred. Şi cred că acesta este, numai în ultima vreme, un balon de săpun, periculos de lansat şi de suflat de colo, colo, o poveste gonflabilă mincinoasă. Se citeşte. Se şi scrie, se şi citeşte. Sincopa e la mijloc: la editori. La unele dintre edituri, care nu publică volume de proză scurtă, pe motiv că “nu se citeşte”. Ba nu, că “nu se vinde”. În spatele lor, e scriitorul care adună volume. În faţa lor, e cititorul care aşteaptă. Cât i se va da, atâta va citi.

(sursă foto)

Alex Tocilescu

Nu am văzut niciodată o provocare în proza scurtă. Când am puțin de spus, scriu o proză foarte scurtă; când am ceva mai mult de spus, scriu o proză scurtă mai lungă. Când am foarte mult de spus, scriu un roman. Sau mai multe proze scurte. Singura provocare, dacă e să caut una, e să nu fii plictisitor – adică să nu bați câmpii pe lângă subiect așa, pentru că ți se pare ție că te pricepi să descrii pe o pagină și jumătate un spic de grâu, o găină sau un ceainic.

E greu de zis de ce nu se citește proza scurtă în România; nici măcar nu știu dacă e adevărat că nu se citește – dar pornind de la ideea că e așa, singura explicație care îmi vine în minte e că cititorii au devenit prea snobi ca să citească chestii scurte. Pentru că dacă e scurt, își zic ei, probabil că nu e important. A, și ar mai fi o explicație: că oamenii nu mai merg cu cărți la veceu, ci cu telefoane mobile. Pare plauzibil.

(foto din arhiva personală a autorului)

Cosmin Manolache

E ca la loviturile de pedeapsă sau mai bine zis de departajare ale unui meci de fotbal. 120 de minute ai avut tot timpul să arăți ce poți, să elaborezi, să aplici strategii, să înșeli adversarul, publicul sau chiar fotbalul etc. La sfîrșit însă chiar e nevoie de concentrare maximă și de precizie. Ai șanse să cîștigi și poți fi cel mai bun sau, dacă nu, măcar rămîi finalist, ceea ce nu e puțin lucru. Uneori o astfel de lovitură, chiar cea decisivă este ratată de un mare jucător cu o execuție lamentabilă. Alteori îți poate marca un jucător tînăr cu o lovitură de maestru, pentru care era nevoie în primul rînd de tupeu. Da, cred că și o anume îndrăzneală e necesară prozei scurte, pe lîngă precizie și concentrare. Să nu uităm totuși că lovituri de departajare sînt și la diviziile de amatori. Dar, chiar și așa, comparația nu cred că e deplasată. Tocmai pentru că și la meciurile din a nu știu cîta divizie se ascund te miri ce povești tulburătoare. Firește, nu în ultimul rînd trebuie să ai pe mînă o poveste.

Cred că la noi în general nu prea se citește. Apoi, cititorii, ăștia puțini pe care îi avem, sînt și ei împărțiți. Nu știu dacă nu cumva se aplică și prozei scurte rezerva pe care publicul din România o are față de filmul românesc. Știu că în Bulgaria, ca să fac o paralelă, un film autohton poate avea chiar un milion de spectatori, în vreme ce la noi un film românesc premiat abia atinge 80.000. Nu știu în schimb cum este receptată literatura lor. Ca să n-o mai lungesc, am senzația că noi sîntem prea dezgustați de noi înșine. E valabil și pentru edituri, și pentru public. Ce e românesc e prost, e cîrpeală, rebut, așa că te poți întreba: de ce naiba nu stăm acasă pe fundul nostru și ne-am găsit să ne băgăm în seamă? Mai bine mergem pe mîna unui nume care a făcut vîlvă anul ăsta în America, de pildă. Nu există răbdare pentru a face ceva serios mai mulți ani la rînd și abia apoi să tragi linie. Să creezi mediul care să facă posibilă apariția unor autori, a unor texte geniale ca afară. O fi profitul imediat? Naiba știe. Ce poți face e să scrii în continuare, tîrîș-grăpiș.

(foto din arhiva personală a autorului)

Mihai Mateiu

Odată e provocator să găsești subiecte pentru povestiri – sunt la vedere, expuse, iar dacă scârțâie se aude repede. Și trebuie să găsești 10-20 de teme bune pentru un volum, nu unul, ca la roman. Apoi e provocator să găsești unghiul bun din care vezi/spui povestea și să o decupezi bine – e greu, pentru că rețetele nu funcționează, trebuie să ai instinct și un simț al proporțiilor bine antrenat. O altă provocare poți găsi, constrâns de spațiu, în concizie. În sensul ăsta proza scurtă poate solicita un control al scriiturii (și, desigur, al fluxului ideatic) mai puternic, o tehnică mai bună. E greu apoi să faci o lume să trăiască în doar câteva pagini. Și e important ca cititorul să simtă că lumea aceea se continuă, înainte de prima pagină a povestirii și după cea din urmă. Mai departe: tot ce se întâmplă în povestire trebuie să fie justificat, pregătit, iar ca să reușești asta într-un spațiu restrâns trebuie să poți sugera „eficient” – nu e puțin lucru. Sunt multe provocări – dacă mă gândesc la toate, încep să văd proza scurtă ca un sport extrem.

Legat de lipsa de interes a românilor față de proza scurtă, cred că ține de foarte mulți factori. De exemplu de obsesia genurilor „majore”, a cărților „cu substanță”, dătătoare de „sens” existenței și de „statut” cititorului. Uitați-va la monumentele noastre, la ce și cum reprezintă ele – exact aceeași relaxare o avem și în materie de literatură. Aș adăuga acceptul docil al situației că proza scurtă nu se vinde de către editori. Ok, e mai simplu să vinzi roman, cel puțin pe unele piețe, dar să ajungi pe marginea acestei constatări să publici romane mediocre renunțând la povestiri bune mi se pare neetic profesional. E cam același lucru cu a publica doar autori consacrați, renunțând să-ți mai asumi riscuri. Până la urmă e o formă de comoditate – autorii consacrați și romanele se vând oarecum de la sine, pe când în proza scurtă, poezie, teatru și autori tineri trebuie să investești un timp, până să ai profit. Iar România nu e o țară a investițiilor pe termen lung.

(foto din arhiva personală a autorului)

Luca Dinulescu

Una din provocările cele mai evidente ale actului de a scrie proză scurtă este, din punctul meu de vedere, ritmul. Așa cum nu merge să scrii orice, pentru că nu orice este interesant, tot așa nu merge să scrii oricum. Proza scurtă, prin urmare, nu numai că te obligă să fii concis prin întinderea ei limitată, dar chiar și această concizie trebuie să respecte niște reguli. În ce mă privește, încerc să nu-i dau cititorului timp să-și piardă interesul, pentru că în momentul ăla știu că l-am pierdut. Fiecare cuvânt e acolo pentru că trebuie să fie acolo și nu întâmplător. Apoi, când vezi lucrurile în felul ăsta și reușești să le așezi pe hârtie ca atare, se petrece un fenomen magic, anume că cititorul este absorbit în lectură, în construcția textului tău. Dacă se ajunge aici, deci, dacă reușești să-l împiedici să se ridice să-și facă o cafea, sau să facă orice altceva decât să te citească pe tine, înseamnă că ai cîștigat. Trebuie să-l „magnetizezi” dincolo de orice îndoială, să-l faci să simtă că dacă nu te va citi în momentul ăla va pierde o informație esențială vieții lui. În ce privește succesul prozei scurte la noi, trebuie să recunosc că lucrul ăsta mă preocupă destul de puțin. În momentul când te apuci de așa ceva, îți asumi cumva faptul că proza scurtă nu e la fel de utilă, sau importantă, sau interesantă ca, să zicem, ultima colecție de haine de la Zara. Sau decât romanul, ca să ne păstrăm în universul literar.

(sursă foto)

Lavinia Braniște

Pentru mine provocarea ar fi să scriu altceva decât proză scurtă. Am crezut la un moment dat că voi fi poetă şi am suferit cumplit când mi-am dat seama că nu, iar acum, de câte ori mă întreabă cineva când vine romanul, obosesc numai gândindu-mă cum ar fi să scrii ceva atât de lung. Nu ştiu ce să spun despre provocări, nu-mi dau seama care sunt, iar dacă m-aş strădui să găsesec vreo câteva probabil că lista ar suna ca un text despre genul scurt copiat din manual.

În legătură cu a doua întrebare, am citit şi eu ici-colo că nu s-ar citi proză scurtă la noi. Nu ştiu cât e de adevărată afirmaţia asta, cine a verificat-o şi cum. Dacă oferta de proză scurtă ar fi mai mare, probabil că s-ar cumpăra – şi deci citi – mai mult. Citim ce găsim. Nu ştiu dacă-l măsurăm pe acest „se citeşte” în raport cu câtă proză scurtă există pe piaţă sau cu câte cărţi de tot felul există pe piaţă. Eu una citesc povestiri. Şi ştiu destui oameni care citesc şi ei.

(sursă foto)

Radu Paraschivescu

A existat un curent de gândire care nu vedea în proza scurtă nimic altceva decât pregătirea pentru roman. Nuvela şi povestirea erau, în logica aceasta, un simplu rodaj, un proces de ucenicire care nu merita o privire critică foarte atentă. Altfel spus, scriai proză scurtă aşa cum făceai mişcări de încălzire pe marginea terenului, înainte să înceapă meciul. Iar meciul era romanul. Prin diverse canale, ideea aceasta şi-a făcut loc în mintea tot mai multor cititori (nu uit că, de exemplu, perioada nuvelistică a lui Slavici era, la un moment dat, predată în şcoli doar ca avanpremieră a romanelor). Prin urmare, una dintre provocările prozei scurte e să-şi afirme statutul de subgen independent, care nu anunţă şi nu prefaţează altceva. Acesta e pariul cititorului. Dar există şi un pariu al scriitorului, care se mobilizează altfel pentru un text de mică întindere prin comparaţie cu un roman. E, dacă vreţi, diferenţa dintre dribling şi alergatul cu mingea la picior. Proza scurtă presupune un tip de control şi respiraţie a frazei (mergând uneori până la virtuozitate) la care te întorci destul de greu dacă ai apucat să te lansezi în roman.

Cât despre constatarea că proza scurtă nu prea e citită, s-ar putea să avem aici un cerc vicios. Nu se citeşte fiindcă nu se publică şi nu se publică fiindcă nu se citeşte. Iar cercul trebuie spart. La asta se adaugă un obicei de achiziţie şi consum: mulţi cititori preferă poveştile lungi, care să-i ţină atenţi sute de pagini. Ei aleg să se scufunde în oceanul romanului în loc să navigheze pe râurile povestirii.

(foto din arhiva personală a autorului)

Adrian Georgescu

Diferența dintre proza scurtă și roman este precum deosebirea dintre o șuetă și o petrecere. În cazul romanului, personajele nu vin singure, își mai aduc prieteni în narațiune, ca la o petrecere. Tu ai început cartea cu șase în minte și te trezești cu vreo 36, de care trebuie să ai grijă: să fie credibile, originale, să le faci cunoștință între ele, să nu se rătăcească, nu răcească, decât dacă ai tu asta în minte. Mai ales, să nu se plictisească, pentru că, la un moment dat, unul te trage de mânecă: „Mai lasă descrierile, domnu’ autor! Ne-ai uitat de 126 de pagini într-o gară friguroasă. Puțină acțiune, că am înghețat aici!”. Românii preferă, în general, romanul pentru că adoră expunerile lungi, pline de ocoluri – ce e un roman decât un lung ocol? – amănunte, justificări. Ați observat cât de mulți oameni vorbesc la telefonul mobil în autobuz și cât de lungi sunt convorbirile? Cum românul e născut narator, dacă am înlocui în mod imaginar telefonul cu o tastatură, am avea în literatura națională numai romane-fluviu.

(foto din arhiva personală a autorului)

Marian Truță

Întrebarea este un pic surprinzătoare. Nu știam că nu „prea” se citește proză scurtă în România. Bine, mi-e clar un lucru: lectura, în țara noastră, este în declin, în ciuda festivismului strecurat în media după câte un eveniment major dedicat cărții. Sigur, se poate întâmpla ca, în decursul timpului, o specie literară să fie preferată altora. Nu am idee ce anume influențează preferințele cititorilor. De bună seamă că un sociolog, dublat de un istoric atent, ar putea să ofere o analiză interesantă. Și poate că n-ar strica un astfel de demers.

Constatarea că cititorii se îndreaptă, mai degrabă, spre roman și mai puțin spre schiță, povestire și nuvelă, așa cum reiese din întrebare, este un lucru oarecum contraintuitiv. Un roman, adică o întindere și o structură literară vastă, presupune un efort de lectură ceva mai mare decât o lucrare scurtă, prin urmare cititorul, mergând pe linia minimei rezistențe, constrâns și de resursele de timp din ce în ce mai mici din zilele noastre, ar trebui să caute, mai degrabă prozele de mică întindere. De ce se întâmplă altminteri, pentru mine rămâne un mister.

Cât privește „provocările” prozei scurte… Dificil de spus care sunt acestea. Poate concizia la care este obligat scriitorul. Construcția unui personaj într-o proză de întindere mică este, într-adevăr o provocare. Poate principala provocare. Pentru că o proză fără cel puțin un personaj viu, este un text ratat sau, cel mult, doar o compunere (eventual) bine scrisă.

(sursă foto)

1. (ÎNCHIS) Câștigă antologia ”Best of: Proza scurtă a anilor 2000”!
2. Să scoatem proza scurtă din sertar! – site-uri unde putem găsi povestiri gratuite online
3. Despre copilăria în comunism şi scindările generaţiei poetice 2000 – Morții Mă-tii de un cristian
4. Ziua Îndrăgostiților – o anchetă despre dragostea dintre cititori și personaje
5. Adevăr sau provocare: o anchetă literară despre scriitori şi personaje româneşti
6. Anchetă: 10 scriitori români despre FILIT

The post Anchetă: Scriitorii din ”Best of: Proza scurtă a anilor 2000” despre provocările genului appeared first on Bookaholic.

Stați, nu vă speriați. N-am zis că le citim pe toate în cele câteva zile în care corporația/statul/clientul/profesorul mănâncă și el o sarma și mai uită de deadline-uri. Iar în zilele astea trebuie să-i dăm raportul mamei cu ce-am mai făcut, să ne vizităm rudele și să le dăm și lor un raport, să bem un vin fiert cu prietenii, să facem bradul să aibă pisica ce să doboare, să vedem care dintre colegii de liceu mai face un copil și să stăm la interminabilele mese de sărbători. E complicat, știm. Dar dacă nici în zilele libere nu punem mâna pe-o carte, atunci când? Am selectat zece cărți dintre ultimele apariții editoriale pe care le-am citi cu un vin fiert sau un ceai cald lângă. 

O femeie iubită – Andrei Makine 

Despre Elisabeta cea Mare, Makine ne spunea într-un interviu că era o femeie exuberantă, în plan sentimental, senzual, sexual, care a trăit tot ce putea trăi. Despre ea e vorba în carte, unde Makine jonglează permanent cu prezentul și cu istoria. Cronică aici

Lucrarea iubirii – Gabriel Osmonde

Știați că, de fapt, Gabriel Osmonde e pseudonimul lui Andrei Makine? Iată ce spunea:  „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“. Fie și doar acest lucru ne face curioși să citim cartea.

Sânge și splendoare – Sarah Dunant

Pe Sarah Dunant am auzit-o citind la FILB din “Sânge și splendoare”. Citea cu pasiune, punea forță în cuvinte și făcea textul să trăiască. E o altă carte de inspirație istorică, de data aceasta din destinul controversatei și fascinantei familii Borgia. Două filme cu ea aici.

Best of proza scurtă a anilor 2000 (antologie)

În cazul în care nu prea citiți proză scurtă, e momentul s-o faceți. Marius Chivu a adunat în antologia asta cele mai bune texte ale anilor 2000 și vă spunem cu siguranță că veți găsi acolo foarte multe care să vă placă. Iar ca să vă convingeți avem aici o anchetă cu zece dintre scriitori din carte.

Manualul îmblânzitorului de cafele – Iulian Tănase

O carte pentru dependenții de cafea și de poezie, cu aer suprarealist, ludic, frumoasă și pe exterior dar mai ales în interior, cu planșe ce prezintă cafelele îmblânzitorului și cu jocuri lingivistice fermecătoare - cronica aici

Dragă Nora - James Joyce

Vă spuneam noi că James Joyce îi scria soției lui scrisori pornografice, în care o alinta cu apelativul Fuckbird. Dacă vreți să aflați de ce și care e povestea, citiți scrisorile lui Joyce în tot erotismul lor.

Nesfârșesc – Iv cel Naiv

Ajuns deja la al treilea volum, Iv cel Naiv a fost un fenomen încă de la apariție. Apărut de nicăieri, cu o identitate fictivă, Iv a reușit ceea ce mulți alții au eșuat: să arate că poezia se citește dacă știi cum s-o împachetezi. Interviu cu Iv cel Naiv aici.

Saga – Vlad Tăușance

Dacă sunteți în vacanța de Crăciun și vă gândiți la PPT-ul neterminat, la obiectivele coporației și șeful vă sună în timpul mesei în familie, citiți Saga. E poezie despre lumea asta nebună în care trăim și în care prioritățile noastre sunt complet alterate și ciudate. Interviu cu Tăușance aici.

Atitudine nepăsătoare față de stomac și alte povestiri – Ilf și Petrov

Recunosc că aici m-a atras titlul, în ton cu sărbătorile, și, bineînțeles, inegalabilii Ilf și Petrov. De sărbători chiar că suntem nepăsători cu stomacul. Dar aici e vorba despre altceva – societatea marxistă, gândirea mecanică și un umor ce se naște din irațional.

Femeile vin de pe Venus și bărbații de la băut – Simona Tache și Mihai Radu

Dacă ești un cititor fidel al rubricii Bătăi în dialog din Cațavencii, care se tăvălește pe jos de râs la fiecare nou articol, atunci veți avea cele mai amuzante ore citind textele Simonei Tache și ale lui Mihai Radu adunate într-o carte ce, zic ei, te scapă de divorț. Interviu cu Simona Tache aici.

Blândețea nopții – F. Scott Fitzgerald

Nu atât de celebru ca Marele Gatsby, Blândețea nopții este al patrulea roman al lui Fitzgerald, ultimul terminat de altfel, unde regăsim aceeași atmosferă glam, aceleași petreceri și aceleași (ei, nu chiar) probleme de cuplu.

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri (antologie) 

Nu putea lipsi, în final, și o antologie tematică, unde găsim multe povești de Crăciun pentru cei mici și cei mari, scrise de autori ca Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle.

Click pe fiecare titlu pentru a comanda cartea de la Cărturești. Nu uitați că, dacă introduceți codul Bookaholic, aveți reducere 15% la orice comandă. Iar în luna decembrie Moșul de la Cărturești s-a ocupat și de transportul gratuit.

Foto thumb: Su Blackwell

1. 10 cărți de luat cu voi în vacanța de 1 mai – Paști
2. 10 cărți românești noi de citit toamna asta
3. 9 carti de citit pe plaja
4. Cărţi de citit atunci când plouă
5. 11 cărţi numai bune de citit înainte de a avea un copil
6. Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni

The post 12 cărți noi de citit în vacanța de sărbători appeared first on Bookaholic.